Rusia amenință din nou țările NATO de pe flancul estic: Polonia și țările baltice vor suferi primele

0
Publicat:

În cazul unui atac asupra Rusiei sau Belarusului, Rusia ar riposta împotriva întregului bloc NATO, însă Polonia și statele baltice ar fi primele care ar suferi, a mai spus acesta, a avertizat, marți, șeful serviciului de informații externe al Rusiei, Serghei Narîșkin.

Polonia și țările baltice sunt cele mai amenințate într-un potențial conflict FOTO Shutterstock

Aceste țări ar trebui să înțeleagă că „în cazul unei agresiuni” din partea NATO, „pagubele vor fi cu siguranță provocate întregului bloc NATO, dar într-o măsură mai mare vor suferi primii purtătorii acestor idei din cercurile politice din Polonia și țările baltice”, a afirmat Narîșkin, citat de NBC News.

Declarațiile sale au venit la câteva ore după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că nu este ușor să se ajungă la un acord cu SUA asupra unor puncte-cheie ale unui posibil acord de pace privind Ucraina.

„Știm foarte bine cum arată un acord reciproc avantajos, pe care nu l-am respins niciodată, și cum arată un acord care ne-ar putea duce într-o altă capcană”, a declarat Lavrov pentru publicația rusă Kommersant.

Declarațiile sale par să tempereze optimismul exprimat de Steve Witkoff, emisarul special american care conduce negocierile cu Kremlinul, după ce s-a întâlnit vineri cu președintele Vladimir Putin, în orașul rus Sankt Petersburg, pentru a discuta un armistițiu în războiul care a intrat în al patrulea an în februarie.

Vorbind pentru Fox News duminică, Witkoff a spus că un acord de pace „prinde contur” și că „s-ar putea să fim pe punctul de a ajunge la ceva foarte, foarte important pentru întreaga lume”.

Tot duminică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că Putin ar putea încerca să cucerească teritorii NATO dacă nu este oprit în Ucraina.

„Dacă nu ne ținem tari, va merge mai departe”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru CBS News, adăugând că obiectivele pe termen lung ale omologului său rus includ refacerea imperiului rus, care ar cuprinde și părți ale țărilor membre NATO.

„Având în vedere toate acestea, cred că ar putea escalada într-un război mondial”, a spus el.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi