Rusia a anulat întâlnirea cu SUA pe tema dezarmării nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a decis să amâne dialogul cu SUA asupra dezarmării nucleare, în cadrul Tratatului Noul START, motivând o ''lipsă de dispoziţie'' a Washingtonului de a avea în vedere priorităţile Moscovei, a anunțat marţi vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Moscova reproșează Washingtonului lipsa de disponibilitate de a dialoga FOTO SHUTTERSTOCK

„Ne confruntăm cu o situaţie în care colegii noştri americani au demonstrat în multe aspecte nu doar o lipsă de voinţă de a percepe semnalele noastre, de a ţine cont de priorităţile noastre, dar chiar au acţionat în direcţia opusă'', a spus diplomatul rus la o conferinţă a Fundaţiei de Diplomaţie Publică Gorceakov, citat de agenția Tass.

Acesta a subliniat că percepţia Rusiei a fost că Statele Unite se focalizau ''exclusiv pe tema reluării inspecţiilor sub (tratatul) START, în timp ce soluţionarea altor probleme a fost şi continuă să fie o prioritate pentru noi”.

''În contextul unei deconexiuni profunde între Moscova şi Washington, nu doar de priorităţi, ci şi de valori, nu vedem nici cea mai mică dorinţă din partea SUA de a avansa în această direcţie'', a punctat vice-ministrul rus de externe.

Oficialul rus a menţionat şi faptul că Rusia şi SUA nu au elaborat până la capăt nici măcar programul de lucru al comisiei consultative bilaterale asupra Noului Tratat START, care ar fi urmat să aibă loc între 29 noiembrie şi 6 decembrie la Cairo - o chestiune în principal tehnică, dar totuşi importantă.

Pe de altă parte, Serghei Riabkov a admis că operațiunea militară rusă în Ucraina a influențat organizarea acestui dialog asupra dezarmării nucleare: ''Controlul armelor şi dialogul în acest domeniu nu pot fi imune la ceea ce se întâmplă în jur, iar tabloul general este destul de complicat''a remarcat diplomatul rus.

Reuniunea de la Cairo, în cadrul comisiei bilaterale asupra Tratatului Noul START sau START 3 a fost anulată unilateral de partea rusă. În cadrul declarației de marţi, Riabkov a susţinut că este vorba de fapt despre o amânare şi că Rusia va propune SUA o nouă dată. Totuși a estimat că e puţin probabil ca o asemenea întâlnire să aibă loc până la finele anului.

''Noi le transmitem americanilor semnale că linia lor de escaladare şi de implicare tot mai adâncă în acest conflict este plină de consecinţe groaznice. Riscurile cresc'', a indicat Riabkov, potrivit Reuters.

Potrivit vice-ministrului rus de externe, în prezent nu există dialog între Washington şi Moscova, cele două părţi limitându-se să-și ''transmită periodic semnale''

De la declanșarea agresiunii militare rusă în Ucraina, Washingtonul a oferit acestei ţări ajutoare militare totale de circa 19,7 miliarde de dolari. SUA ajută Ucraina şi cu informaţii despre trupele ruse, informaţii obţinute cu ajutorul sateliţilor şi al avioanelor-spion.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”