Purtătorul de cuvânt al lui Putin, declarație surprinzătoare la Beijing: „Fiica mea a vorbit mai întâi chineza și abia apoi rusa”
0Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut noi declarații despre familia sa în timpul vizitei oficiale desfășurate în China, dezvăluind că fiica sa cea mică a început să vorbească limba chineză înainte de a învăța rusa.
Oficialul rus a povestit jurnaliștilor, la Beijing, că fiica sa Nadia a fost crescută în primii ani de viață de o bonă din China, iar acest lucru a influențat direct dezvoltarea limbajului copilului.
„Nu am trimis-o special să învețe chineza. Mai întâi a vorbit chineza și apoi rusa, pentru că aveam o bonă chinezoaică”, a declarat Peskov, citat de agenția rusă TASS.
Potrivit acestuia, bona provenea dintr-un sat aflat la aproximativ 200 de kilometri de Beijing și a locuit timp de patru ani împreună cu familia sa.
„A trăit cu noi patru ani și astfel copilul a început să vorbească chineza”, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
„Iubește China și limba chineză”
Peskov a afirmat că fiica sa continuă să studieze limba chineză, chiar dacă programul școlar îi limitează timpul dedicat studiului.
„Continuă să învețe, deși acum este mai dificil din cauza școlii. Încercăm să facem tot posibilul pentru a-i menține nivelul de chineză. Iubește foarte mult limba chineză și China”, a spus oficialul rus.
Fiica cea mică a lui Dmitri Peskov se numește Nadia și are 11 ani. Ea s-a născut în august 2014 și este copilul rezultat din relația cu celebra patinatoare rusă Tatiana Navka, actuala soție a purtătorului de cuvânt al Kremlinului.
Nadia este al cincilea copil al lui Peskov. Tatiana Navka a publicat de-a lungul timpului pe rețelele sociale imagini și informații despre activitățile fiicei sale, despre care spune că studiază limba chineză încă de la vârsta de trei ani și practică patinaj artistic, balet și desen.
Declarațiile lui Peskov vin în contextul vizitei oficiale efectuate de Vladimir Putin în China și al apropierii tot mai vizibile dintre Moscova și Beijing.