Ora și amenințarea dinspre Moscova. Zaharova avertizează cu un război european dând vina pe alții pentru posibilele acțiuni ale lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În stilul său obișnuit de a-i acuza pe adversarii declarați ca pretext pentru propriile acțiuni belicoase, Moscova amenință cu extinderea războiului din Ucraina susținând că acest lucru s-ar întâmpla nu din cauza sa, ci din cauza faptului că Occidentul ar merge „pe marginea prăpastiei” prin susținerea acordată acestei țări invadate de forțele armate ale Rusiei.

Maria Zaharova FOTO EPA-EFE

Moscova susține în continuare că orice act de susținere a Ucrainei în fața agresiunii sale constituie o „provocare”. „Ca rezultat al acţiunilor provocatoare necugetate, chiar şi a una sau două ţări membre UE sau NATO, criza ucraineană poate foarte uşor să depăşească limitele geografice, să capete o scară foarte diferită şi să se dezvolte în mod necontrolat”, a afirmat purtătoarea de cuvânt diplomației ruse, Maria Zaharova, într-un briefing susținut la Moscova.

Zaharova a cerut Occidentului să renunţe la ideea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei, un apel rostogolit în mod neîncetat dinspre Kremlin. „Şi, probabil, ar trebui pur şi simplu să le fie milă de Ucraina”, a adăugat ea, cerând practic statelor occidentale să forțeze Kievul la capitulare în fața agresiunii ruse.

În această ordine de idei, ea a insistat pentru „oprirea susținerii” conducerii de la Kiev și a „furnizării de arme” pentru Ucraina „pentru o preveni o nouă escaladare”.

Pe de altă parte, Maria Zaharova a acuzat Occidentul că încearcă să se amestece în afacerile interne ale Rusiei înaintea așa-ziselor alegeri prezidenţiale programate de vineri până duminică. „Observăm încercări ale ţărilor neprietenoase, ale regimurilor neprietenoase, de a influenţa situaţia în ţara noastră înaintea următoarelor alegeri”, a spus ea fără a furniza dovezi.

Ea a acuzat în special SUA că încearcă cu ajutorul unor ONG-uri să diminueze participarea la vot. „Administraţia Biden le-a dat ONG-urilor americane sarcina directă de a reduce participarea la viitoarele alegeri prezidenţiale”, a susținut Zaharova de asemenea fără dovezi și în condițiile în care Rusia este sub o represiune care a obstrucționat ONG-urile declarate „extremiste” și „agenți ai străinătății”.

Așa-zisele alegeri prezidențiale din Rusia sunt organizate doar pentru a legitima regimul Putin. Miercuri, liderul de la Kremlin a amenințat că este pregătit să implice Rusia într-un război nuclear.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"