Moscova propune reînnoirea acordului asupra exporturilor de cereale ucrainene. Kievul critică oferta

0
Publicat:

Rusia a propus luni prelungirea acordului asupra exporturilor de cereale ucrainene, care expiră la 18 martie, cu doar 60 de zile, ofertă criticată de Kiev care vede astfel acordul iniţial pus sub semnul întrebării, relatează France Presse.

Export de cereale FOTO Shutterstock

"Acordul asupra +Iniţiativei cerealiere din Marea Neagră+ implică prelungirea cu cel puţin 120 de zile, poziţia Rusiei de a-l prelungi cu doar 60 de zile, prin urmare, contrazice documentul semnat de Turcia şi ONU", a scris pe Twitter ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, precizând că Ucraina aşteaptă "poziţia oficială" a Naţiunilor Unite şi Ankarei, ca "garanţi ai iniţiativei", citează Agerpres.

El a reacţionat la anunţul făcut de viceministrul de externe rus Serghei Verşinin, după o zi de discuţii cu înalţi reprezentanţi ai ONU la Geneva, că Moscova "nu se opune unei noi prelungiri a +Iniţiativei din Marea Neagră+ după expirarea celui de-al doilea mandat la 18 martie dar numai pentru 60 de zile".

Discuții „deschise și aprofundate”

"Poziţia noastră viitoare va fi determinată de progresul tangibil în normalizarea exporturilor noastre agricole, nu în cuvinte, ci în fapte. Acestea includ plăţi bancare, logistică de transport, asigurări, +dezgheţarea+ activităţilor financiare şi furnizarea de amoniac prin conducta +Togliatti-Odesa+", a spus Verşinin.

Viceministrul rus de externe a subliniat că a purtat discuţii "deschise şi aprofundate" la Geneva cu însărcinatul ONU pentru afaceri umanitare Martin Griffiths şi cu secretarul general al Conferinţei ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (Unctad), Rebeca Grynspan. Aceste discuţii, a spus el, au servit pentru "a confirma încă o dată că deşi exporturile comerciale de produse ucrainene au loc într-un ritm constant şi aduc beneficii considerabile Kievului, restricţiile impuse exportatorilor agricoli ruşi sunt încă în vigoare".

Acest aşa-numit acord din Marea Neagră, semnat în iulie 2022 pentru 120 de zile între Naţiunile Unite, Ucraina, Rusia şi Turcia, a avut ca efect limitarea gravei crize alimentare globale cauzate de invazia Ucrainei la 24 februarie. El a fost reînnoit în noiembrie pentru 120 de zile şi a permis până în prezent exportul a peste 24 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene, potrivit ONU.    

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”