De ce războiul relatat de media nu este același cu cel din tranșee?
0Vă spun un secret: războiul din Ucraina este 90% propagandă și 10% realitate, în acest ultim procent intrând tot ceea ce se întâmplă cu adevărat în confruntarea dintre Kiev și Moscova.
Vă mai dezvălui un secret: cele 90% sunt acoperite nu numai de media, dar și de politicieni și aspiranți la consacrarea politică, ONG-uri, rețele sociale, persoane publice sau necunoscuți, troli, (ro)boți, influenceri, tik-tok-iști și twitteriști, idioți utili și idioți, pur și simplu, care, cu toții, fac parte din acest carusel al informării și dezinformării.
Și un ultim secret: nu informația lipsește, ea este furnizată din abundență, datele despre cursul războiului sunt supra-extra-numeroase, instituțiile care trebuie să informeze o fac non-stop, entuziaști în nume propriu citesc, la rândul lor, tot (”I’ll read the news for you, so you don’t have to” / ”citesc eu știrile pentru tine ca să nu fie nevoie să o faci tu”).
Ce lipsește e busola cu care să navighezi în acest univers haotic (așa pare, nu-i așa?) unde adevărul e o banchiză pe care toată lumea încearcă să se refugieze, dar pe care te rănești dacă te sui, și unde e greu să reziști dacă nu ai unghii ascuțite cu care să te agăți ca să nu aluneci.
Misiune oricum imposibilă, adevărul fiind întotdeauna parțial, colorat diferit în funcție de locul de unde privim.
Și, până la urmă, dacă ai parcurs 90% propagandă, mai ai puterea de a rezista pentru 10% adevăr?
Trebuie să iei în calcul și faptul că propaganda este o listă de mesaje simple, ușor de memorat, în timp ce adevărul este o întreprindere complexă, care are nevoie de explicații, cere răbdare și timp, devine și iritant dacă nu e clar de prima dată.
Și, da, propaganda e schimbătoare, chiar capricioasă, ce a fost ieri valabil nu mai e azi de actualitate, dar ar putea fi mâine, cine știe..
***
Până acum un an, puteai citi cât de coruptă e clasa politică din Ucraina.
După ce a început războiul, pe malurile Niprului a apărut și s-a dezvoltat, conform acelorași surse de presă, o democrație vibrantă.
În ultima perioadă, datorită faptului că nu sunt știri noi de pe front, e cam multă așteptare și monotonie, media începe să transmită mesaje că e timpul ca democrația ucraineană să devină și matură. Adică?
***
La început, mai bine zis înainte de acesta, înainte de începutul zilei de 24 februarie 2022, președintele Zelenski avea niște probleme cu ceva numit Pandora Papers și un offshore.
Au trecut doar câteva ore din ziua de 24 februarie, cea din iarna trecută, și lucrurile s-au schimbat, media și-a descoperit eroul.
După un an, însă, organizatorii spectacolului premiilor Oscar realizează că nu mai e loc în program pentru o adresare în direct de la Kiev.
***
S-a prezis că Ucraina va fi ocupată în trei zile, trecem deja în al doilea an.
S-a afirmat că va fi un război fulger, dar de câteva luni este o luptă crâncenă în tranșee ca acum mai bine de o sută de ani.
Ambele părți trebuiau de mult să nu mai aibă muniție și soldați, dacă ne luăm după rapoartele din media atunci când se referă la adversar.
”Victoria e aproape și e a noastră”, sloganul se propagă și se aude atât la Kiev, cât și la Moscova.
Fiecare parte are eroii ei, pe care și-i glorifică, le pune postere pe străzi, artiștii le compun cântece și le pictează portretele, administrațiile locale le imortalizează numele în denumiri de străzi și parcuri publice.
Războiul acesta purtat pe adâncimea a câteva sute de metri permite ambelor propagande să anunțe în fiecare zi o victorie proprie și o înfrângere usturătoare a inamicului.
***
Există însă o realitate a războiului care, rar, destul de rar, ajunge și în media publice, mai mult pe rețelele de socializare.
O realitate oribilă a războiului de care nu vrem să auzim, pe care nu vrem să o vedem, e și destul de greu, ascunsă sub miile de mesaje triumfaliste.
O realitate a execuțiilor de prizonieri și dezertori, a uciderii civililor bănuiți a fi de cealaltă parte, a distrugerilor de tot felul, a nopților albe sub foc de artilerie, a copiilor care mor alături de părinți.
***
De ce nu se află această față a conflictului și în relatările media?
Pentru că războiul, nu numai acesta, e o afacere murdară care trebuie cunoscută doar sub aspectele ei eroice.
Pe care atât liderii, din motivele lor evidente, cât și populațiile, din rațiuni de conservare, nu doresc să o recunoască.
Tragediile individuale, mii, zeci de mii, rămân astfel, doar dacă nu fac obiectul unor materiale de presă cu rol de exemplu.
Presa, o instituție extrem de versatilă, indiferent de ce parte se află, oferă ceea ce au nevoie și elitele politice (entuziasm pentru cauza dreaptă, exemple de eroism pe liniile morale oficiale, dovezi ale bunelor decizii), dar și mulțimile (alinare pentru suferințe, speranța că după victorie totul va fi mai bine).
***
Cine crede că e altfel, realizează rapid că adevărul e un țărm prea îndepărtat.
În Ucraina este lege marțială, ceea ce presupune că nu poți să oferi, de exemplu cifre despre echipamente distruse, număr de morți și răniți, nu poți utiliza fotografii despre locații bombardate sau care sunt considerate a avea importanță strategică.
În Rusia este o lege specială care oferă ani buni și lungi de închisoare pentru opinii care pot afecta ”operația specială și încrederea în armată rusă”.
Cum acționează marile trusturi de presă, cele care dau ora exactă în materie de informație distribuită publicului larg internațional?
Fac și ele ce se poate pentru a mulțumi propriile audiențe (pentru care războiul din Ucraina este un fel soap opera cu mai mult sânge în anumite episoade) dar și pentru a păstra relații de lucru cu Kievul (care le permite să facă documentări în teren, uneori chiar cu elicopterele armatei) sau Moscova (care încă mai lasă unii dintre corespondenții străini să participe la conferințele de presă).
***
Războiul e trecut prin atâtea filtre încât ceea ce ajunge în media, naționale sau internaționale, este doar un pansament utilizat pentru a acoperi răni profunde și dureroase.
Cu mult, dar bine disimulat, cloroform.
Se încarcă comentariile...
