Propaganda rusă de război: „Rusia a învins Ucraina în primele zile, apoi a început războiul cu NATO“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Margarita Simonian, care lucrează la o televiziune rusă controlată de stat, a spus că Rusia a învins Ucraina în primele zile de război și acum se luptă cu țările NATO.

La televiziunea rusă, propaganda de război atinge absurdul. Margarita Simonian, redactor-șef al organizației mass-media ruse controlate de stat Russia Today, este de părere că Ucraina a fost „învinsă în primele două sau trei zile” de război, iar acum Rusia luptă cu țările NATO și non-NATO.

„Nu suntem în război cu Ucraina. Ucraina a fost învinsă în primele două sau trei zile când am ocupat Gostomel, când am dezarmat complet Ucraina distrugând principalele capacități militare. Apoi, a început războiul cu NATO și nu doar cu NATO”, a spus aceasta.

Ea se întreabă ce se va întâmpla dacă Rusia va câștiga acest război. „În mod deliberat, nu spun dacă vom câștiga, ci când vom câștiga, pentru că nici nu vreau să mă gândesc la dacă, cu voia lui Dumnezeu. Gândiți-vă doar la asta, vom învinge întreaga lume occidentală, care trimite acum toată puterea sa“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite