Moscova cere Washingtonului revenirea la „diplomația tradițională”. Putin s-a săturat de vizitele sporadice ale emisarilor speciali ai lui Trump
0Mesajele transmise în ultimele zile de la Moscova indică o evoluție neașteptată în dinamica conflictului din Ucraina. Potrivit unor surse diplomatice citate de The New York Times, Kremlinul dorește o schimbare radicală a formatului de negociere, semnalând că a obosit de vizitele sporadice ale emisarilor speciali ai Casei Albe, Steve Witkoff și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
Rusia solicită trecerea de la „diplomația de tip impuls” la un proces instituționalizat, cu grupuri de lucru stabile, întâlniri regulate și, mai ales, numirea unui ambasador acreditat al SUA la Moscova.
Această dinamică vine în contextul în care secretarul de stat american, Marco Rubio, pare să fi lăsat frâiele negocierilor în mâna trimișilor speciali ai lui Trump, exprimându-se sceptic cu privire la obținerea unui acord rapid. „SUA sunt pregătite să facă tot posibilul pentru a facilita încetarea acestui război. Sper că, la un moment dat, va exista oportunitatea de a juca din nou acest rol”, a declarat Rubio, sugerând o relativă distanțare de tactica actuală a Casei Albe.
Presiunile economice de la Kremlin și linia înghețată a frontului
Thomas Graham, diplomat american cu o vastă experiență la Moscova și fost coordonator al dialogului strategic cu Kremlinul în timpul administrației George W. Bush, consideră că acest conflict a ajuns într-un punct de inflexiune.
„Starea de spirit la Moscova s-a schimbat. Pe câmpul de luptă realitatea este alta: ucrainenii au reușit să înghețe linia frontului. În același timp, problemele economice ale Rusiei se acumulează, iar nemulțumirea politică internă începe să prindă contur. În interiorul Kremlinului, discuțiile se concentrează acum pe o singură întrebare: cum poate fi prezentată această situație ca o victorie?”, explică Graham, subliniind însă că un proces de negociere veritabil întârzie să fie instituționalizat.
Oficialii ucraineni decodifică pretențiile Rusiei și avertizează Europa
Pe fondul acestor mișcări tectonice, oficialii de la Kiev aduc clarificări importante privind contactele de culise. În cadrul conferinței internaționale „Arhitectura de securitate”, șeful biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Budanov a oferit o perspectivă realistă asupra dialogului cu Moscova, demontând scenariul unei blocade diplomatice totale.
Deși la nivel politic înalt există o pauză evidentă, dialogul tehnic nu a fost niciodată întrerupt, dovadă fiind schimburile constante de prizonieri de război. În plus, Kievul așteaptă în perioada următoare sosirea unei noi delegații americane.
Evaluările serviciilor de informații ucrainene arată că dorința Rusiei de a sista ostilitățile rămâne redusă, iar pretențiile sale depășesc cu mult granițele Ucrainei. Moscova nu caută doar concesii din partea Kievului, ci cere partenerilor occidentali garanții privind suveranitatea Federației Ruse, ridicarea sancțiunilor economice internaționale și rezolvarea unor dosare financiare globale.
Budanov a criticat lipsa de coeziune a Uniunii Europene în acest proces. Oficialii ucraineni avertizează că reprezentarea Europei printr-o multitudine de emisari fragmentați transformă efortul diplomatic într-o replică a celebrei fabule cu „racul, broasca și știuca”.
Au fost raportate situații în care oficiali europeni au încercat contacte separate cu Kremlinul, fiind blocați de o replică cinică a Moscovei: „Cu ce poziție ați venit la noi?”, întrebare la care emisarii nu au avut un răspuns comun. Ucraina cere imperios UE să desemneze un singur negociator cu mandat ferm, a cărui strategie să fie aliniată complet cu cea a Kievului.
Pericolul transformării într-o „zonă gri”
Pentru Ucraina, obiectivul fixat de președintele Volodimir Zelenski rămâne încheierea ostilităților înainte de venirea iernii. Totuși, Kievul avertizează că o simplă oprire a focului fără garanții internaționale de securitate ferme ar fi catastrofală, riscând să transforme țara într-o „zonă gri” – un vid de drept și securitate care distruge orice potențial de dezvoltare economică. „Nu vom repeta greșelile istoriei. Statele din zonele gri doar supraviețuiesc, iar ulterior dispar”, a subliniat Budanov.
Donald Trump i-a cerut sprijin lui Xi Jinping
În fața unui dialog ruso-ucrainean intrat în impas, președintele american Donald Trump încearcă o mutare de anvergură pe tabla de șah asiatică. În cadrul vizitei sale oficiale în China – prima vizită de stat la Beijing în ultimii nouă ani –, Trump i-a solicitat direct liderului chinez Xi Jinping să intervină pentru a readuce Moscova la masa tratativelor.
Conform publicației South China Morning Post, Trump a recunoscut în fața omologului său chinez că eforturile actuale de mediere sunt blocate.