Moscova acuză Washingtonul că vrea să „taie legăturile economice“ dintre UE şi Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe a acuzat sâmbătă Statele Unite că vor să "taie legăturile economice" dintre Moscova şi Uniunea Europeană (UE), la o zi după intrarea în vigoare a noilor sancţiuni impuse de europeni ruşilor din cauza presupusei implicări a Rusiei în conflictul din Ucraina, relatează AFP.

"America vrea să profite de situaţia actuală ca să taie legăturile economice dintre Europa şi Rusia", cu scopul de a impune UE livrările sale de gaz, al căror preţ este net superior gazului rus, a declarat Serghei Lavrov, citat într-un comunicat emis de diplomaţia rusă, într-un interviu pentru postul rus TV Centru.

Washingtonul doreşte "să-şi asigure condiţiile cele mai favorabile în cadrul negocierilor privind crearea unui parteneriat transatlantic comercial şi de investiţii", a adăugat el.

Astfel, Statele Unite "încearcă să impună Europei livrări de gaz lichefiat american la preţuri care nu pot să fie concurenţiale raportat la preţul gazului rus", a precizat ministrul.

El a acuzat totodată UE că este "pregătită să-şi sacrifice economia pe altarul politicii", subliniind că Bruxelles-ul a decis să pregătească o nouă serie de sancţiuni vizând Rusia, pe 5 septembrie, în ziua în care a fost semnat la Minsk un acord asupra unui armistiţiu în Ucraina, "înainte de orice mulţumită unei iniţiative a preşedintelui rus Vladimir Putin".

Lavrov: Rusia nu este interesată să creeze „o a doua Transnistrie“ în Ucraina

Şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că Rusia nu este interesată să aibă o "zonă-tampon" în Ucraina.

Toate declaraţiile despre "presupusul nostru interes de a crea o o doua Transnistrie, o zonă-tampon, ţin de domeniul absurdului", a apreciat Lavrov, citat într-un comunicat emis de diplomaţia rusă, într-un interviu pentru postul TV Centru.

Transnistria, o fâşie de pământ situată în estul Republicii Moldova, şi-a declarat independenţa în anii '90, susţinută din umbră de Rusia.

"Doar un creier bolnav care speră să înşele publicul ar putea să inventeze că am eşuat procesul de soluţionare paşnică în Transnistria şi vrem să facem acelaşi lucru în Ucraina", a declarat şeful diplomaţiei ruse.

"Avem interesul unei Ucraine puternice, prospere şi amicale. Ucrainenilor le revine să hotărască felul în care va fi organizat acest lucru din punct de vedere adminsitrativ", a subliniat el.

Kievul, la fel ca numeroşi analişti ruşi şi străini, apreciază că Rusia visează să creeze un stat-marionetă pe teritoriul ucrainean, aşa cum a fost cazul în Republica Moldova şi în Georgia, în contextul în care separatişti proruşi din regiuni aflate în sud-estul Ucrainei îşi reclamă independenţa.



 

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi