Medvedev, despre retragerea armatei ruse din Herson: Vom continua să luăm înapoi teritoriile ruse

0
Publicat:

Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse şi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev, susține că Rusia va continua să își ia înapoi teritoriile.

Dmitri Medvedev susține că Rusia își va lua înapoi teritoriile. FOTO AFP

„Vom continua să luăm înapoi teritoriile ruse. Din motive evidente, nu am folosit încă întregul nostru arsenal de posibile arme de distrugere”, dar „toate la timpul lor”, a declarat Medvedev. 

Afirmațiile fostului președinte rus vin în contextul în care în urmă cu câteva zile ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat retragerea forțelor ruse din orașul Herson și din alte localități ocupate în regiunea cu același nume situate pe malul drept al râului Nipru.   

După retragerea acestora, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a afirmat că regiunea Herson „este parte a Federaţiei Ruse”.  

Rusia a alipit ilegal Hersonul, dar și regiunile Donețk, Lugansk și Zaporojie, în urma unor pseudo-referendumuri care au avut loc în luna septembrie. Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că aceste teritorii ucrainene sunt „pentru totdeauna” ale Moscovei. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie