Liderul de la Kremlin îşi reevaluează aliaţii INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măcinată de probleme economice, Rusia începe să se pregătească pentru alegerile parlamentare din septembrie, iar preşedintele Vladimir Putin ia măsuri a-şi consolida puterea.

Atmosfera de pe scena politică a Federaţiei Ruse pare să devină tot mai încordată. Economia dă semne de oboseală, tensiunile cu Occidentul se menţin la cote ridicate, cele cu Ucraina sunt în creştere, iar alegerile legislative bat la uşă. Ruşii vor fi chemaţi la urne pe 18 septembrie.

Dar cea mai mare agitaţie pare să fie în spatele zidurilor Kremlinului, unde Vladimir Putin s-ar lupta din răsputeri să-şi menţină puterea. Şeful Federaţiei Ruse, al cărui mandat prezidenţial se încheie în martie 2018, ar fi pierdut sprijinul unor membri importanţi din cadrul Consiliului de Securitate al Rusiei şi, în încercarea de a preveni orice ameninţare la adresa poziţiei sale, a trecut la epurări.

Joi, Vladimir Putin l-a tăiat de pe lista sa cu oameni de încredere pe şeful Administraţiei Prezidenţiale Serghei Ivanov. Potrivit declaraţiilor oficiale, Ivanov a fost cel care şi-a dorit să părăsească acest post, astfel că liderul de la Kremlin nu a putut să facă altceva decât să dea curs dorinţei acestuia şi, printr-un decret, l-a eliberat din funcţie, numindu-l reprezentant special al preşedintelui pentru protecţia mediului, ecologie şi transport.

În locul lui Ivanov a fost numit, Anton Vaino, un diplomat în vârstă de 44 de ani născut la Tallinn, în Estonia, nepotul unui fost comunist eston de rang înalt.

Numai că, notează agenţia Stratfor, plecarea lui Serghei Ivanov vine în contextul zvonurilor că acesta ar fi ţintit mereu cea mai înaltă poziţie în stat. De altfel, în 2008, când Putin nu a putut candida la prezidenţiale, întrucât Constituţia nu permite deţinerea a trei mandate consecutive, Serghei Ivanov era unul dintre favoriţii pentru înlocuirea lui. Totuşi, Dmitri Medvedev a fost cel care a avut câştig de cauză, iar asta s-ar fi întâmplat tocmai pentru că Putin ar fi dorit să evite ca Ivanov să acumuleze suficientă putere pentru a-l putea scoate din joc.

Din acelaşi aluat

Ca şi Vladimir Putin, Serghei Ivanov este din Sankt Petersburg, a fost membru KGB şi, tot ca şi Vladimir Putin, a fost trimis la post în Germania. I-a fost alături liderului rus vreme îndelungată. De altfel, în 1999, când Putin a fost numit de Boris Elţîn la conducerea Serviciului Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB, actualul lider de la Kremlin l-a desemnat pe Ivanov adjunctul său. Sub conducerea lui Putin, Ivanov a primit funcţii importante: ministru al Apărării în perioada 2001-2007, vicepremier în perioada 2008-2011 şi şef al Adiminstraţiei Prezidenţiale.

Recenta sa înlăturare pare să arate că Vladimir Putin îl consideră o ameninţare, menţionează Stratfor, adăugând că Vaino, care a deţinut până acum câteva posturi în Administraţia Prezidenţială, îi este loial lui Putin. La un moment dat chiar a fost fotografiat ţinându-i umbrela lui Putin.

Totodată, înlăturarea lui Serghei Ivanov vine să întărească teoria potrivit căreia diviziunile din cadrul Kremlinului sunt foarte puternice.

Chiar dacă preşedintele rus se bucură de o largă susţinere în rândul populaţiei, acesta ar pierde controlul asupra unei facţiuni a FSB, din care ar face parte Ivanov, şeful Consiliului de Securitate, Nikolai Patruşev, şi şeful gigantului petrolier rus Rosneft, Igor Secin. Mai mult, nici sprijinul pentru Putin din partea figurilor influente ale Serviciului Federal de Securitate nu ar fi mai sigur.

Rotaţie neaşteptată de cadre

În acest context, la sfârşitul lunii iulie, Vladimir Putin a trecut la o neaşteptată rotaţie de cadre, cea mai mare reorganizare la nivel regional din ultimii zece ani, după cum remarcă Stratfor, dar pe care purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a catalogat-o ca fiind „normală“. Preşedintele rus a aprobat 13 cereri de demisie şi a făcut nouă noi numiri din rândul serviciilor de securitate - oficiali ai FSB şi membri ai Gărzii Naţionale.

Aceste schimbări ar putea constitui o încercare de a instala în funcţii, la nivel regional, oameni care să-i stimuleze pe susţinătorii partidului lui Putin, Rusia Unită, în vederea alegerilor din septembrie, dar şi să prevină eventuale proteste.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort