Kirill I al Moscovei, mesaj către Papa Francisc și alți lideri religioși mondiali. Ce le cere Patriarhul rus

0
Publicat:

Patriarhul Kirill I al Moscovei, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, i-a cerut sâmbătă Papei Francisc şi altor lideri religioşi să convingă Ucraina să oprească represiunea împotriva unei aripi istorice a bisericii aliniate cu Rusia.

Patriarhul Chiril al Rusiei

Printre numeroşii lideri cărora le este adresat apelul se numără Papa Francisc, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, şeful Bisericii Copte din Egipt Papa Tawadros, precum şi secretarul general al ONU Antonio Guterres şi înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Volker Turk, scrie Agerpres.

Kievul a ordonat vineri Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska unde îşi are sediul, guvernul susţinând că această biserică este pro-rusă şi colaborează cu Moscova. Ministerul ucrainean al Culturii a informat că BOU are ca dată limită până pe 29 martie să părăsească Lavra Pecerska.

Patriarhul Kirill I a îndemnat liderii religioşi şi organizaţiile internaţionale să "depună toate eforturile pentru a preveni închiderea forţată a mănăstirii, care va conduce la încălcarea drepturilor a milioane de credincioşi ucraineni", se arată într-un comunicat. El a mai spus că este regretabil că drepturile şi libertăţile credincioşilor ucraineni sunt încălcate în mod flagrant.

Patriarhul Moscovei a susţinut ferm invadarea Ucrainei de către forţele ruse. BOU spune că a întrerupt legăturile cu Rusia şi Patriarhia Moscovei şi că este victima unei vânătoare politice de vrăjitoare. Din octombrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat periodic percheziţii în bisericile BOU, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.

Majoritatea credincioşilor ortodocşi ucraineni aparţin Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, formată în urmă cu patru ani prin unirea unor ramuri independente de autoritatea Moscovei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie