„E sfârșitul unei ere”. Imperiul Lukoil, la un pas de colaps

0
Publicat:

Gigantul petrolier rusesc Lukoil, odinioară una dintre cele mai profitabile companii din imperiul energetic al Kremlinului, se clatină serios sub greutatea sancțiunilor occidentale. Forțată să-și vândă activele din străinătate pe sume de nimic, compania riscă să piardă aproape o treime din venituri și până la 17% din producția totală de hidrocarburi, scrie Moscow Times.

Rafinărie Lukoil/FOTO:X

Este, de fapt, începutul sfârșitului pentru imperiul construit de miliardarul Vaghit Alekperov — cel mai bogat magnat al industriei petroliere ruse, cu o avere estimată la 28 de miliarde de dolari, potrivit Forbes.

Sub presiunea sancțiunilor și a izolării internaționale, Lukoil a anunțat un amplu proces de vânzare a activelor sale din 11 țări. Printre acestea se numără rafinării din Bulgaria, România și Țările de Jos, o rețea extinsă de benzinării în Uniunea Europeană, precum și câmpuri de extracție în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Egipt, Emiratele Arabe Unite, dar și în America Latină și Africa.

„Pentru Lukoil e sfârșitul unei ere”, a declarat un fost director al companiei pentru Politico. Potrivit acestuia, pierderea activelor internaționale va reduce cu cel puțin 30% cifra de afaceri, iar efectul asupra producției va fi dezastruos. În afara Rusiei, Lukoil extrage 6,5% din petrolul său și aproape jumătate din gazul natural — resurse care vor dispărea odată cu retragerea din piețele externe.

Rafinăriile din străinătate, care alimentau cele circa 5.000 de stații de carburanți din rețea, aduceau o pătrime din volumul total de prelucrare al companiei.

Ceea ce face ca pierderea să fie și mai dureroasă este faptul că Lukoil nu vinde dintr-o poziție de forță, ci de disperare. Valoarea de piață a activelor scoase la vânzare este estimată la aproximativ 10 miliarde de dolari, însă, pentru a închide tranzacțiile rapid, compania oferă reduceri de până la 70% în „jurisdicțiile ostile” și până la 50% în cele „neutre sau prietenoase”.

După luni de ezitare, Donald Trump a decis să lovească direct în inima economiei ruse, impunând sancțiuni menite să lovească imperiile energetice apropiate de Kremlin, inclusiv Lukoil și Rosneft. Dar, dincolo de retorica dură, noul val de sancțiuni nu pare rezultatul unei strategii geopolitice clare, ci mai degrabă un gest impulsiv al unui lider iritat de refuzul Moscovei de a face concesii.

Fostul ambasador al Ucrainei în SUA, Oleg Șamșur, susține că „Trump îl pedepsește pe Putin, dar nu pentru Ucraina” că această ofensivă americană ar putea fi mai degrabă o reacție de moment decât un plan coerent. Totuși, pentru Alekperov și Lukoil, consecințele sunt reale: un colos care, în mai puțin de doi ani, riscă să devină o umbră a propriei sale puteri.

Într-o lume energetică tot mai ostilă Moscovei, Lukoil descoperă acum cât de fragil este un imperiu construit pe petrol, dar fără aliați.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”