Dmitri Peskov: Rusia nu va relua discuţiile nucleare START până când Washingtonul nu va asculta Moscova

0
Publicat:

Rusia nu va relua participarea la tratatul New START de reducere a armelor nucleare cu Statele Unite până când Washingtonul nu va asculta poziţia Moscove, spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters, citată de Agerpres.

Vladimir Putin și Dmitri Peskov. FOTO EPA-EFE

Vladimir Putin a transmis săptămâna trecută un avertisment Occidentului cu privire la războiul din Ucraina şi a anunţat decizia Rusiei de a suspenda participarea la cel mai recent tratat START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice), după ce a acuzat Occidentul că este direct implicat în încercări de atacare a bazelor sale aeriene strategice.

Într-un interviu pentru cotidianul Izvestia, Dmitri Peskov a declarat că „atitudinea Occidentului în mod colectiv", condus de Statele Unite, trebuie să se schimbe faţă de Moscova.

„Securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în detrimentul securităţii alteia", a spus Peskov. El a adăugat că NATO, prin înarmarea Ucrainei, „acţionează ca un bloc unic, nemaiacţionând ca oponenţii noştri condiţionali, ci ca inamici", a spus, marți, Peskov.

„Nuanţele sunt importante”

Cu privite la planul de pace chinez pentru Ucraina, care îndeamnă ambele părţi să convină asupra unei detensionări treptate şi avertizează împotriva folosirii armelor nucleare, Peskov a spus că vocea Beijingului ar trebui să fi auzită, dar că nuanţele sunt importante.

Orice încercare de a formula teze pentru a ajunge la o soluţionare paşnică a problemei este binevenită, dar, desigur, nuanţele sunt importante", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis să ia în considerare părţi ale planului de pace în 12 puncte al Beijingului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi