Curtea Penală Internaţională vrea să condamne rușii care au comis crime de război. Pe cine au în vizor

0
Publicat:

Curtea Penală Internaţională (CPI) ar putea aduce dreptate în cazul crimelor de război, comise de ruși în Ucraina. Magistrații își propun să îi tragă la răspundere pe cei implicați și ar avea pe rol, potrivit New York Times, două dosare ce vizează deportarea copiilor ucraineni în Rusia și lovituri deliberate asupra infrastructurilor civile.

Cameră de tortură din Herson FOTO Profimedia

Cele două dosare

De existența celor două dosare, întocmite de magistrații Curții Penale Internaţionale au aflat jurnaliștii publicației New York Times, care au făcut luni, câteva dezvăluiri, sub protecția anonimatului celor implicați.

Potrivit publicaţiei americane, primul dosar vizează răpirea copiilor ucraineni care ar fi fost apoi trimişi spre adopţie sau în tabere de reeducare.

Cel de-al doilea dosar se referă la acuzaţiile potrivit cărora forţele ruse au ţintit în mod deliberat cu rachete infrastructuri civile, precum centrale electrice şi hidrocentrale.

Curtea, creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, ar intenţiona - potrivit New York Times - să ceară mandate de arestare împotriva mai multor persoane.

Poziția CPI și decursul anchetei

Ziarul citează, sub rezerva anonimatului, actuali şi foşti responsabili ai CPI şi nu a oferit niciun detaliu despre cine şi când ar fi inculpat.

Biroul procurorului CPI, cu sediul la Haga, a declarat că nu va face „niciun comentariu” cu privire la informațiile apărute în spațiul public.

Cu toate ascestea, CPI ar ancheta, de mai bine de un an, crime de război sau împotriva umanităţii, comise în timpul ofensivei ruse în Ucraina. Procurorul său, Karim Khan, a declarat, luna aceasta, după o vizită în Ucraina, că presupusele răpiri de copii constituie „obiectul unei anchete prioritare”.

Copiii nu pot să fie trataţi ca pradă de război”, a declarat el într-un comunicat, emis în data de 7 martie.

Khan a subliniat că vizitase o casă de copii în sudul Ucrainei, care era „goală, în urma presupusei deportări a copiilor din Ucraina spre Federaţia Rusă” şi alte zone ocupate.

Procurorul mai adăugat că anchetează atacuri împotriva „infrastructurilor civile critice” şi că a vizitat mai multe asemenea locuri lovite. De asemenea, el a suținut că are „sentimentul că impulsul pentru justiţie se accelerează”.

Procurorul CPI a descris, anterior, Ucraina drept o „scenă a crimei” şi s-a deplasat personal în localitatea Bucea, în apropiere de Kiev, unde jurnalişti de la AFP au văzut cel puţin 20 de cadavre zăcând în stradă.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu sunt membre ale CPI, dar Kievul a acceptat competenţa Curţii pe teritoriul său şi colaborează cu procurorul.

Între timp, Rusia neagă vehement acuzaţiile de crime de război. Experţii au admis că este puţin probabil ca statul să-i predea pe suspecţi.

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%