Cum schimbă războiul din Ucraina industria plăcerii din Rusia. „Tot ce câștigă din moarte, aruncă pe prostituate”

Soldații ruși întorși din Ucraina aduc cu ei nu doar cicatrici fizice, ci și o tensiune crescândă într-una dintre cele mai vulnerabile lumi ale societății ruse: prostituția.

În Sankt Petersburg, capitala culturală a Rusiei, femeile din industrie descriu o schimbare profundă a clientelei și a riscurilor, de la raidurile poliției la teroarea celor care se întorc de pe front.

Veronika și Natalia – două femei care au lucrat ani întregi în bordelurile ilegale ale orașului – au vorbit, sub protecția anonimatului, despre cum arată realitatea după trei ani de război. Mărturiile lor, publicate de platforma independentă Bumaga și preluate de publicația Meduza, oferă o imagine rară, dar esențială, asupra impactului social al unui conflict care pare departe de final.

„Fiecare al doilea client era un soldat”

Veronika are în jur de 35 de ani, doi copii și o mamă bolnavă în îngrijire. A terminat o facultate, a cântat într-o trupă, dar acum lucrează în industria sexului pentru a-și susține familia. De șapte ani, trece din apartament în apartament, ferindu-se de raziile poliției și de cei mai periculoși clienți – soldații reveniți din Ucraina, cunoscuți în jargonul local drept SVOșniki, după abrevierea oficială a invaziei: „operațiunea militară specială”.

„Până de curând, cam jumătate dintre clienți erau de pe front. Primeau compensații mari și parcă le ardea banii în buzunare. Unul, fără mâini și picioare, a cheltuit trei milioane de ruble (24.000 de doalri) într-un timp foarte scurt, apoi a împrumutat bani de la mine ca să-și ia bilet spre Volgograd.”

Dar banii sunt doar începutul poveștii. Veronika descrie o realitate în care alcoolul, drogurile și tulburările psihice fac din fiecare întâlnire un risc major.

„Beau mult, trag pe nas, se pierd complet. Toți au probleme psihice, mai mici sau mai mari. Chiar și când par normali, știi că e doar o aparență.”

Mai grav, spune ea, este că statul pare să le permită orice. Procurorii evită să deschidă dosare, iar poliția nu intervine decât târziu – dacă o face.

„Unul ne-a spus: «Le-am tăiat capul ucrainenilor, crezi că nu-l tai și pe al tău?» Altul a alergat o colegă prin apartament cu cuțitul. Eu am ajuns la urgență cu scalpul rupt după ce m-a tras unul de păr până mi-a sfâșiat pielea.”

Un oraș în care violența s-a mutat în interior

Sankt Petersburgul, cândva asociat cu teatre, poezie și arhitectură imperială, este astăzi și scena unei reconfigurări brutale a pieței sexului. Raiduri frecvente, închiderea bordelurilor ieftine – toate par să indice o ofensivă coordonată a autorităților, însă nu una care protejează femeile.

„Majoritatea cred că ordinul vine de sus. Se vorbește că cineva a apelat direct la președinte să «curețe orașul».”

În realitate, multe dintre bordelurile închise reapar sub altă formă, adesea cu protecție neoficială. În Primorski, un cartier de la marginea orașului, o rețea de bordeluri a fost închisă după ce un soldat a tras cu arma în interior. Nimeni nu a fost pedepsit.

„În grupurile noastre, vedem mereu mesaje despre razii. Din ritmul închiderilor, pare că vor rămâne doar câteva locuri – cele controlate chiar de poliție.”

Prostituatele pleacă la război

Într-un fenomen pe cât de bizar, pe atât de tragic, unele femei sunt recrutate pentru a lucra în teritoriile ocupate, precum Lugansk, unde o oră de serviciu sexual ajunge la echivalentul a 800 de dolari.

„O colegă s-a îmbătat și a acceptat. I-am spus: «Ești nebună? Știi ce o să ți se întâmple acolo?» Noroc că șoferul nostru a convins-o să renunțe. El e din Donețk și știe ce se întâmplă. Zice că, dacă o femeie face un pas greșit acolo, e împușcată.”

Natalia: „Viața civilă nu mai e pentru ei”

Natalia, tot în jur de 35 de ani, fără copii, cu datorii moștenite de la părinți, spune că a încercat să se retragă de mai multe ori. Dar fiecare criză economică o aduce înapoi.

„Cândva, te temeai de interlopi. Acum, te temi de soldați. Mulți dintre ei sunt instabili, gata să te omoare pentru o glumă prost înțeleasă.”

Pentru Natalia, întâlnirile cu SVOșniki nu lasă în urmă decât dezgust și teamă.

„Tot ce câștigă din omor, cheltuie pe nimic: alcool, droguri, femei. Nu pe familie, nu pe viitor. Nu vezi niciun plan în ochii lor. Unii nu mai au mâini sau picioare. Ce fel de viață să mai construiască?”

Războiul se întoarce acasă

Ce se va întâmpla când mii de astfel de bărbați se vor întoarce definitiv în orașele Rusiei? „Când se va termina războiul, va fi groaznic. Jumătate vor avea arme, toți sunt obișnuiți cu 200.000 de ruble pe lună. Cine o să-i mai vadă muncind într-o fabrică?”

Deocamdată, însă, nimeni nu pare să creadă că războiul se va încheia curând. În timp ce autoritățile continuă să închidă bordeluri și să ignore violențele, femeile din industrie pleacă una câte una: unele devin tehniciene de unghii, altele caută căsătorii rapide, câteva își încearcă norocul pe cont propriu. Dar pentru cele care rămân, fiecare apel, fiecare ușă deschisă, poate însemna ultimul.