Cum a devenit Telegram o „armă de război”. Rușii se tem că aplicația populară va fi compromisă dacă Durov predă cheile de criptare serviciilor secrete occidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestarea antreprenorului nonconformist Pavel Durov a atras atenția la nivel mondial asupra importanței aplicației sale de mesagerie Telegram pentru trupele și propagandiștii ruși, în timp ce războiul Moscovei împotriva Ucrainei intră în al treilea an, scrie AFP, preluată de France 24.

Pavel Durov, CEO Telegram/ FOTO: Arhiva

De când Kremlinul a invadat Ucraina în 2022, Telegram, care are peste 900 de milioane de utilizatori activi, a apărut ca o platformă crucială utilizată de bloggerii pro-război pentru a justifica invazia Moscovei și a semăna dezinformare în Ucraina și în Occident.

Aceasta este, de asemenea, utilizată de către Ucraina - președintele Volodimir Zelenski își postează zilnic discursul de seară pe Telegram - deși pentru Kiev aplicația pare să nu aibă aceeași semnificație militară.

Observatorii spun că, în absența unui sistem modern de gestionare a câmpului de luptă, trupele ruse au ajuns să se bazeze pe Telegram și în operațiunile lor de zi cu zi, folosind aplicația criptată pentru orice, de la transferul de informații la corectarea cursului atacurilor de artilerie și ghidarea sistemelor de rachete Iskander.

Arestarea în Franța a șefului Telegram, de origine rusă, a provocat o undă de șoc în rândul autorităților ruse și al propagandiștilor de război care se tem că aplicația populară va fi compromisă dacă Durov predă cheile de criptare serviciilor secrete occidentale.

„Sunt îngroziți”, a declarat Ivan Filippov, care studiază propaganda Moscovei, referindu-se la bloggeri pro-război influenți, cu zeci de mii de adepți.

Dacă serviciile secrete occidentale obțin o ușă de acces în Telegram, „ar fi un dezastru absolut” pentru Rusia, a declarat Filippov pentru AFP.

Este vorba despre gestionarea pe teren”, a adăugat Filippov, care conduce un canal Telegram foarte urmărit.

Un libertarian autoproclamat, Durov a susținut confidențialitatea pe internet. Moscova a încercat să blocheze Telegram în 2018, dar a abandonat aceste eforturi doi ani mai târziu.

Bloggerul Andrei Medvedev consideră că Telegram a devenit de-acum ”principalul mesager” al invaziei ruse, o ”alternativă la comunicaţiile militare clasificate”.

Potrivit lui Aleksei Rogozin, directorul Centrului pentru Dezvoltarea Tehnologiilor Transportului de la Moscova, unii comentatori ironizează inclusiv pe tema ”arestării şefului comunicaţiilor Forţelor armate” ruse.

”Transferul informaţiei (clasificate), autocorectarea artileriei, imaginile din elicopter şi multe alte lucruri sunt difuate adesea pe Telegram”, adaugă fiul sulfurosului Dmitri Rogozin, fostul director al Agenţiei spaţiale ruse.

Armata rusă, „blocată în trecut”

Mihailo Samus, director al New Geopolitics Research Network, un think tank cu sediul la Kiev, a declarat că, deși Rusia are sisteme de comandă și control, „acestea nu sunt eficiente pe câmpul de luptă”.

„Armata rusă este blocată în trecut”, a declarat Samus pentru AFP.

Samus a subliniat că armata ucraineană s-a bazat cu succes pe Delta, un sistem de gestionare a spațiului de luptă dezvoltat de ucraineni în colaborare cu NATO. Delta a primit laude din partea blocului militar occidental, care a numit sistemul „inovator”.

Ucraina, adaugă el, se spijină în ceea ce o priveşte pe sistemul Delta, dezvoltat în cooperare cu NATO, lăudat puternic de aliaţii Kievului.

Arestul preventiv al lui Durov - prelungit până miercuri - ar urma să nu aibă un impact direct sau imediat asupra conflictului, însă ar putea obliga Moscova să caute o alternativă la Telegram.

Andrei Medvedev consideră că este ”dificil să prezici cât timp va rămâne Telegram aşa cum îl cunoaştem noi sau dacă o astfel de mesagerie va continua să existe”.

Dosarul cântăreşte, în orice caz, dincolo de câmpul de luptă.

Şefa televiziunii publice RT, Margarita Simonian, i-a îndemnat pe ruşi să-şi şteargă mesajele sensibile. Francezii l-au arestat pe omul de afaceri pentru a obţine cheile de decriptare, dă ea asigurări. ”Iar el li le va da”.

„Un instrument al războiului lui Putin”

Franța a emis un mandat de arestare pe numele lui Durov în cadrul unei anchete preliminare privind presupuse infracțiuni, inclusiv fraudă, trafic de droguri, intimidare cibernetică, crimă organizată și promovarea terorismului.

Kremlinul a avertizat marți Parisul să nu încerce să îl intimideze pe Durov.

„Acuzațiile sunt într-adevăr foarte grave, ele necesită dovezi nu mai puțin grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Echipa și susținătorii regretatului lider al opoziției ruse Aleksei Navalnîi utilizează, de asemenea, în mod activ Telegram, iar detenția lui Durov a divizat opoziția anti-Kremlin.

Mulți critici ai Kremlinului au numit acțiunile Franței un atac asupra libertății de exprimare, în timp ce alții au spus că Telegram ar trebui să devină mai responsabilă.

Arestarea sa împarte opoziţia rusă, din care o parte acuză Franţa de aducere atingere libertăţii de exprimare.

Însă jurnalistul bulgar Christo Grozev, care a anchetat cu privire la spionajul rus, spune că serviciile de securitate internă (FSB) şi informaţii militare (GRU) au folosit Telegram pentru a pregăti ”acte teroriste” şi a recruta asasini plătiţi.

”Franţa n-are niciun motiv să-l trateze altfel decât pe oricine altcineva care gestionează o platformă care vinde droguri sau pedofilie”, apreciază el. ”Asta n-are nimic a face cu libertatea de exprimare”.

Forumul Free Russia al opozantului Garry Kasparov, un fost campion la şah, relevă că Durov a lăsat - în mod voit sau nu - Telegram să devină o ”armă de război”.

”Indiferent cum se termină saga franceză a lui Durov, noi sperăm ca Telegram să înceteze să mai fie un instrument al războiului lui Putin”.

Pavel Durov va rămâne după gratii cel puțin până miercuri 28 august, după ce autoritățile franceze au decis să prelungească măsura arestului preventiv cu 48 de ore. În schimb, autoritățile franceze au decis eliberarea celor două persoane arestate sâmbătă în același timp cu fondatorul Telegram, potrivit unor surse Le Figaro. Cele două persoane au fost identificate drept Iulia Vavilova, asistenta personală a lui Durov care se prezintă în mediul online drept „consultat pentru cripto” și garda de corp a afaceristului. Autoritățile franceze au decis eliberarea lor după audieri.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie