Vlad Filat rămâne în penitenciar. Judecătoria Buiucani a prelungit mandatul de arest cu 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Buiucani a decis joi, 10 decembrie, prelungirea mandatului de arest a politicianului Vlad Filat cu încă 30 de zile, aşa cum au solicitat anchetatorii. Astfel, fostul premier va sta după gratii până pe 13 ianuarie 2016.

După pronunţarea deciziei, avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, a spus că decizia Judecătoriei Buiucani este una neîntemeiată. „Vom formula un recurs la Curtea de Apel, unde vom tatua toate încălcările de procedură şi lipsa de probatoriu prin care s-a justificat prelungirea arestului lui Vlad Filat”, a subliniat Popa.

Vlad Filat nu a participat la şedinţa de astăzi a Judecătoriei Buiucani dar a transmis un nou mesaj prin intermediul avocatului său, Igor Popa. Politicianul se declară nevinovat şi îl compătimeşte pe liderul mişcării Antifa, Grigore Petrenco, care, la fel ca şi Filat, se află în arest.

„Mă declar nevinovat. Este un dosar politic, având un scenariu diabolic bine gândit cu implicarea instituţiilor statului aflate sub controlul direct al lui Plahotniuc. Până acum nu am văzut nicio probă concludentă care să justifice acuzarea. Cifra de 250 de milioane de dolari este pentru a influenţa opinia publică. Dacă au ajuns să interzică avocatul poporului şi deputaţilor însemnă că s-a ajuns mult prea departe. Am observat declaraţia ministrului Justiţiei care spune că mi s-a oferit o celulă bună. Ce mi-au oferit ei, au fost condiţii degradante. După ce am declarat greva foamei, am fost scos din condiţii de carceră unde am fost ţinut şase zile. Arestarea mea şi demisia lui Streleţ are un scop bine determinat: preluarea controlului de stat de către Plahotniuc. Cu Petrenco suntem oponenţi, dar ce i se întâmplă este inadmisibil. Cei care instrumentează acest scenariu diabolic habar nu au cât caracter şi răbdare am. Au lovit în mine politic, economic, în mod ticălos familia. Au rămas să mă lichideze fizic. Dar, nici asta nu îi va salva”, a spus Igor Popa, precizând că acesta este mesajul clientului său către mass-media.

Amintim că la data de 7 decembrie, în urma unei vizite întreprinse de către Angajaţii Oficiului Avocatul Poporului la Penitenciarul nr 13, acestora le-ar fi fost îngrădit accesul în celula lui Vlad Filat. Ombudsmanul a calificat această acţiune ca fiind una inadmisibilă şi îngrijorătoare.

După pronunţarea deciziei din 10 decembrie de către Judecătoria Buiucani, procurorul Adriana Beţişor a spus că nu a făcut nicio interdicţie nimănui, inclusiv ombudsmanului.

După ce i-a fost ridicată imunitatea la data de 15 octombrie, fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat a fost deţinut în izolatorul CNA pentru 72 de ore. La data de 23 octombrie, politicianul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, unde va rămâne în arest până la data de 9 ianuarie 2016, fiind acuzat de corupţie şi trafic de influenţă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi