VIDEO SUA a suplimentat asistenţa financiară pentru Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat al SUA John Jerry a anunţat, aseară, că Washingtonul va sprijini eforturile Republicii Moldova în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii economice.

„Suntem foarte multumiţi de faptul că Moldova continuă eforturile pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Suntem bucuroşi să anunţăm astăzi că SUA va oferi Republicii Moldova fonduri suplimentare pentru a sprijini eforturile ţării în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii, care este cheia dezvoltării mediului de afaceri şi a economiei. Noi vom suplini ajutorul cu încă 2,8 milioane de dolari, adăugător la cele 4,7 milioane anunţate anterior - în total, aproximativ 7,5 milioane de dolari pentru a-i ajuta în această perioadă de tranziţie“, a spus John Kerry.

De asemenea, secretarul de stat american a afirmat că SUA este interesată să-l ajute pe prim-ministrul Iurie Leancă în eforturile sale de a continua iniţiativele anticorupţie din ţară. „Suntem foarte, foarte entuziasmaţi de modul în care el şi Guvernul său conduce, construind cu determinare, viitorul ţării sale şi demonstrând clar că doresc să devină parte dintr-un mecanism larg al comerţului mondial“, a adăugat oficialul de la Washington, precizând că de-a lungul anilor, SUA a oferit asistenţă economică de aproape 1,5 miliarde de dolari.

„Constat cu regret că Rusia a făcut presiuni asupra Republicii Moldova pe fondul provocărilor din Ucraina. Este vorba despre sursele lor de energie şi capacitatea de a efectua schimburi comerciale. Dar ne-am angajat ferm să susţinem calea de dezvoltare pe care cetăţenii şi Guvernul Republicii Moldova au ales să o urmez“, a mai ţinut să precizeze John Kerry.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume