VIDEO Monument istoric, demolat de Ziua Independenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea se află în nucleul istoric al Chişinăului, mai jos de ASEM  FOTO: captură Pro TV

O clădire din centrul istoric al Chişinăului, inclusă în Registrul monumentelor ocrotite de stat, a fost demolată pe jumătate chiar de Ziua Independenţei Republicii Moldova. Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a sesizat Procuratura municipală.

Clădirea din strada Petru Rareş nr. 55, monument de importanţă naţională, ar urma să dispară deoarece firma care a înălţat în apropiere un bloc locativ vrea să amenajeze calea de acces spre noile locuinţe.

Responsabilii de la companie au declarat pentru Pro TV Chişinău că au toate actele în regulă şi că au început lucrările într-o zi de odihnă deoarece nu au avut timp altădată.

Pe de altă parte, Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, susţine că agenţia nu a autorizat demolarea clădirii şi, după o cercetare la faţa locului, a cerut intervenţia oamenilor legii pentru ca persoanele care au adus daune monumentului să-l readucă la starea iniţială sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, să acopere pagubele.

La intervenţia vecinilor, muncitorii au oprit lucrările, însă casa a fost pe jumătate distrusă. O femeie care susţine că a fost deposedată ilegal de acest edificiu afirmă că litigiul cu firma de construcţie a ajuns la CEDO.

Acum un an, Inspecţia de Stat în Construcţii a constatat că lucrările la blocul cu 12 etaje şi penthouse, ridicat de SA Scania, erau executate în baza unei autorizaţii de construire care a expirat încă în 2011. De asemenea, inspectorii au depistat abateri la documentaţia de proiect la ultimele două nivele şi încălcări la prepararea mortarului. Atunci lucrările au fost sistate până la înlăturarea neregulilor, iar dirigintele de şantier şi responsabilul tehnic au fost sancţionaţi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta