Valeriu Ghileţchi: Demisia lui Alexandru Tănase reprezintă o pierdere pentru reformele iniţiate în domeniul justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO parlament.md

Vicepreşedintele Parlamentului Valeriu Ghileţchi consideră că demisia ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, reprezintă o pierdere pentru reformele iniţiate în domeniul justiţiei, pentru că „viziunea şi profesionalismul domnului Tănase sunt extrem de necesare în eforturile noastre de a crea un sistem de justiţie independent şi echitabil”.

Valeriu Ghileţchi afirmă că „cel mai regretabil şi condamnabil lucru” este că demisia ministrului a fost provocată „de o informaţie dobândită în mod ilegal, cu încălcarea gravă a drepturilor omului, scoasă din context şi difuzată de instituţii media pretins-europene, iar unele chiar finanţate din fonduri europene”.

„Până la urmă, discuţia Domnului Tănase cu această persoană nu are nicio valoare juridică sau factologică şi nu poate servi drept temei pentru a-l incrimina pe ministru”, a declarat vicespeakerul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, practica din ultimii ani de a pune presiune pe demnitari prin interceptări ilegale şi imixtiuni în viaţa privată este absolut inadmisibilă. 

„Este de datoria organelor de drept să investigheze acest caz şi să ia măsurile necesare pentru a pune capăt acestui fenomen ruşinos care subminează temeliile unui stat de drept”, a încheiat Ghileţchi.

Ministrul Justiţiei şi-a anunţat demisia după ce în presă a apărut o convorbire telefonică cu omul de afaceri Veaceslav Platon din anul 2015, când Alexandru Tănase deţinea funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale. 

În cadrul convorbirii cu Tănase, Platon a spus că Dorin Drăguţanu, fostul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, a participat la furtul miliardului. De asemenea, omul de afaceri spune că nimeni nu caută banii furaţi. După publicarea convorbirii, Alexandru Tănase a declarat că nu poate fi sigur de autenticitatea înregistrării convorbirii întrucât discuţia a avut loc cu mai mulţi ani în urmă.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor