Consilierul lui Putin amenință Ucraina și Rep. Moldova cu dispariția de pe harta lumii. Cum a reacționat Chișinăul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nikolai Patrușev, ex- secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Vladimir Putin, susține că Ucraina ar putea să nu mai existe în acest an, iar Republica Moldova riscă să-și piardă statalitatea în viitorul apropiat din cauza politicii antiruse și rusofobe.

Consilierul lui Putin amenință Ucraina și Rep. Moldova cu dispariția. FOTO: Arhivă

Nikolai Patrușev susține că Republica Moldova riscă să-și piardă statalitatea în viitorul apropiat, iar „politica antirusă și rusofobă” a Chișinăului duce țara într-o criză profundă.

Consilierul lui Vladimir Putin a vorbit și despre problemele energetice cu care se confruntă țara după ce regiunea separatistă Transnistria a rămas fără gaze rusești de la începutul acestui an, susținând că conducerea Republicii Moldova este responsabilă pentru acestea și că „îndeplinește instrucțiuni de la Bruxelles”.

Comentariul Chișinăului

Chișinăul, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), a venit cu un punct de vedere, dezaprobând ,,ferm declarațiile acestuia, care promovează scenarii alarmiste despre viitorul Republicii Moldova”.

,,Astfel de afirmații reprezintă o ingerință inadmisibilă în treburile interne ale statului nostru și urmăresc destabilizarea regiunii. Republica Moldova este un stat suveran, angajat ferm pe calea democrației și integrării europene, conform voinței cetățenilor săi.Republica Moldova va continua să își apere interesele cu fermitate, prin mijloace pașnice și dialog constructiv, bazat pe respectul suveranității și principiile dreptului internațional”, au precizat angajații MAE.  

Amenințări la adresa Kievului 

Nikolai Patrușev a venit cu aceste amenințări în cadrul unui interviu pentru o publicație rusă, acestea vizând și Ucraina, țară invadată în februarie 2022 de Rusia. Consilierul de la Kremlin susține că aceasta ar putea să nu mai existe ca stat în 2025.

Potrivit acestuia, în Ucraina există o „rusofobie feroce”, având loc practica „coerciției asupra ideologiei neo-naziste”, acțiuni care, asigură Patrușev, distrug „orașele ucrainene odată prospere”. El a inclus Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa și Nikolaev în lista urbelor, infrastructurile civile ale acestora fiind supuse în mod regulat bombardamentelor armatei ruse.

În același timp, Patrușev a subliniat că, pentru Moscova, poporul ucrainean rămâne „apropiat, frățesc și legat de legături vechi de secole cu Rusia”, acuzând „propagandiştii de la Kiev obsedaţi de ucraineană” că încearcă să distrugă aceste legături istorice.

„Ne pasă de ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a adăugat consilierul prezidențial rus.  

Aspirațiile europene ale celor două țări

Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE în data de 3 martie 2022, la peste o săptămână după începerea războiului din Ucraina. A obținut statutul de țară candidată la Uniune în luna iulie a aceluiași an, în același timp cu Ucraina.

Pe 15 iunie 2024, ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene și-au dat „acordul de principiu” cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, anunțul fiind făcut de Președinția belgiană a Consiliului UE.

Însă, la masa de tratative, cele două țări merg separat, negocierile propriu-zise fiind individuale și pot dura mult, durata lor variind în funcție de mai multe aspecte.


Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța