SUA sprijină Republica Moldova cu bani pentru consolidarea energetică

0
Publicat:

Republica Moldova va primi un sprijin financiar în valoare de 19, 5 milioane de dolari din partea autorităților SUA. Banii sunt meniți să ajutte statul să-și consolideze capacitatea energetică în această perioadă dificilă, în care are deficit energetic și de gaze.

SUA oferă 19,5 milioane de dolari Republicii Moldova pentru consolidarea energetică FOTO mf.gov.md

Cele 19,5 milioane de dolari vor fi alocate după ce ministrul Finanțelor de la Chișinău, Dumitru Budianschi, și directorul misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Scott Hocklander, au semnat documentul aferent înțelegerii. 

,,A fost semnat cel de-al 14-lea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare încheiat între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană. Amendamentul prevede o alocare suplimentară de 19,5 milioane de dolari SUA, oferită pentru consolidarea securității energetice a țării și reducerea dependenței de o singură sursă de alimentare”, au anunțat reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Potrivit sursei citate, sursele financiare adiționale vor contribui la conectarea elementelor cheie ale sectorului energetic al Republicii Moldova cu sistemele europene, atragerea investițiilor în producția locală de energie, dar și diversificarea aprovizionării cu gaze naturale și creșterea eficienței energetice.

,,De asemenea, Amendamentul prevede stabilirea termenilor și condițiilor privind suportul bugetar nerambursabil de 30 milioane de dolari SUA, ce urmează a fi oferit țării noastre de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Banii vor fi folosiți pentru gestionarea crizei energetice pe componenta energiei electrice”, au precizat specialiștii din domeniul Finanțalor. 

Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al 14-lea amendament a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 2 noiembrie, iar amendamentul va intra în vigoare după ratificarea de Parlament.

„Republica Moldova se confruntă, în această perioadă, cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa și felul în care vom trece de iarna care vine depinde de noi toți”, a declarat anterior Maia Sandu.

Deficit de lumină și gaze în Republica Moldova

De la 1 octombrie, Gazprom a redus cantitatea de gaze livrată în Republica Moldova cu 30% din cauza „unei probleme tehnice", nerespectând prevederile contractului. Potrivit reprezentanţilor Executivului, motivul invocat de concernul nus nu este unul argumentat.

,,Au făcut referință la o problemă tehnică. Nu credem că este una argumentată”, a declarat atunci ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. 

Acum, autorităţile de la Chişinău sunt în proces de stocare a gazelor în România şi Ucraina, ca să facă faţă situaţiilor neprevăzute.

Pe lângă asta, țara are un deficit de lumină și folosește de mai mult timp numai electricitate din România pe care o procură, inclusiv prin intermediul contractelor de avarie. Asta după ce Centrala termoelectrică din Cuciurgan, situată în regiunea transnistreană, nu o mai livrează, iar Ucraina a oprit livrările din cauza bombardamentelor ruse.

Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a explicat că așa-zisele autorități transnistrene și-ar fi dorit să-și onoreze obligațiile contractuale, dar că „s-a ajuns la limită”, în situația în care au fost reduse livrările de gaze naturale către Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care produce curent pe bază de gaze.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție