Sergiu Sîrbu, supărat pe noua conducere a PDM după ce s-a aflat despre şedinţa secretă dintre PDM şi PSRM: Păcat că a preferat un alt eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu s-a arătat supărat pe decizia conducerii PDM, în frunte cu Pavel Filip, de a participa la o şedinţă secretă la Parlament alături de conducerea Partidului Socialiştilor, eveniment la care Sergiu Sîrbu, dar şi deputatul Andrian Candu nu au fost invitaţi.

„Păcat că noua conducere a partidului a preferat un alt eveniment în această seară şi nu a acceptat să vină la discuţii sincere şi deschise cu frumoasa echipă PDM din raionul Drochia care a avut foarte multe întrebări la tot ceea ce facem zi de zi şi încotro ar trebui să se mişte Republica Moldova! Dar şi aşa, împreună cu un grup de colegi deputaţi cred ca ne-am descurcat şi am făcut faţă provocării”, a scris Sergiu Sîrbu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că la Consiliul Politic Naţional al PDM, din 15 februarie ,au fost aleşi vicepreşedinţii formaţiunii şi Biroul Executiv. Andrian Candu şi Sergiu Sîrbu, care anterior au deţinut funcţii de vicepreşedinţi, de data această au fost lăsaţi în afara conducerii partidului. 

Andrian Candu, la fel, a venit cu o reacţie după şedinţa secretă dintre PSRM şi PDM. Democratul a spus că PDM ar trebui să sprijine demisia ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, asta în condiţiile în care dialogul PSRM-ACUM a devenit tot mai intens şi este puţin probabil ca PDM să sprijine ideea lui Candu.

Deputaţii din fracţiunile PSRM şi PDM s-au întâlnit, luni seara, într-o şedinţă de lucru la Parlament, la care au participat preşedintele Igor Dodon, premierul Ion Chicu şi preşedintele Legislativului, Zinaida Greceanîi. Deputaţii din opoziţie nu au fost invitaţi la eveniment. La fel, nici presa nu a fost anunţată despre această întrevedere.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”