Procurorul Elena Neaga, care şi-a etalat averea pe reţelele sociale, a fost mutată la Procuratura de Transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general Corneliu Gurin a semnat un ordin de eliberare din funcţie a Elenei Neaga din funcţia de procuror-şef adjunct la Buiucani începând cu ziua de ieri. Informaţia a fost confirmată de şefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, care n-a vrut să precizeze dacă Neaga a fost demisă sau şi-a dat demisia.

Potrivit Jurnal TV, Neaga şi-a început ieri activitatea la Procuratura de Transport. „Doamna Neaga s-a prezentat la serviciu, mi-a adus la cunoştinţă că a fost numită în funcţia de procuror în Procuratura de Transport. I-a fost repartizat biroul de serviciu”, a declarat şeful interimar al Procuraturii de Transport, Roman Eremciuc.

Procurorurii şi membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) continuă investigaţiile demarate pe cazul Elenei Neaga, şef-adjunct al Procuraturii Buiucani, care a postat peste 100 de poze pe contul său de Odnoklassniki. E vorba despre o vilă impozantă în Străşeni, pe care o are din 2010, cu mobilier de lux.

Gestul ei de a se făli a fost criticat de jurişti, iar procurorul general Corneliu Gurin a sesizat CNI în vederea verificării veniturilor şi proprietăţilor deţinute de respectiva subalternă.

În timp ce vecinii din Străşeni susţin că Elena Neaga şi-a ridicat vila în doi ani, femeia a declarat pentru Jurnal TV că şi-a făcut averea timp de 15 ani în care a lucrat la o grădiniţă. Mai mult, procurorul spune că nu-şi permite luxul să vină cu maşina la serviciu şi că face naveta zilnic cu microbuzul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro