Polonia și Rep. Moldova, aliate în lupta cu dezinformarea și propaganda rusă. Ce document au semnat

0
Publicat:

Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității cibernetice între Rep. Moldova și Polonia a fost semnat, la Chișinău, de premierii celor două țări, care s-au arătat încrezători că vor pune capăt dezinformării și propagandei ruse.

Premierul Poloniei a efectuat joi o vizită la Chișinău. FOTO: Facebook.com

Premierul de la Varșovia se află joi într-o vizită în Republica Moldova, iar alături de omologul său moldovean a semnat memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității cibernetice, înainte de conferința de presă susținută în incinta Guvernului de la Chișinău. 

,,Astăzi, în fața agresiunii rusești împotriva Ucrainei, ne întâlnim și avem aceleași provocări, și amenințări. Polonia și Republica Moldova sunt două țări care încearcă să ajute, să furnizeze securitatea pentru Ucraina care luptă și ,în acest sens, suntem uniți de soarta ucraineană care apropie perspectivele și țările noastre. Înțelegem perfect amenințările legate de războiul hibrid din partea Rusiei, șantajul legat de gaze, energie care sunt văzute și în Republica Moldova, și în Polonia, dar și propaganda rusească care este atât de activă în Republica Moldova și în Polonia, acestea fiind provocările noastre comune”, a declarat premierul Poloniei. 

,,Am discutat problemele care le cauzează din punct de vedere a securității agresiunea Rusiei în Ucraina și ne-am exprimat suportul pentru poporul ucrainean, susținând pacea și libertatea în regiunea și, în primul rând, în Ucraina. Condamnăm ferm invazia ilegală a Rusiei în țara vecină și ne exprimăm sprijinul pentru restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei”, a spus prim-ministrul Republicii Moldova. 

Cele două țări cooperează în mai multe domenii, inclusiv al apărării și cel agricol, iar Dorin Recean și-a exprimat convingerea că lista acestora va fi extinsă în perioada următoare.  

,,Am invitat Polonia să vadă și să analizeze oportunitățile investiționale în Republica Moldova în domeniul energetic, în domeniul industrializării agricole, dar și în domeniul serviciilor digitale. Îmi exprim ferma convingere că, în pofida situației regionale și prin eforturi comune, agenții economici pot și vor găsi domenii de colaborare și oportunități de creștere a afacerilor”, a menționat Recean. 

Speranța premierului de la Varșovia 

Mateusz Morawiecki s-a arătat încrezător că Republica Moldova, țara candidată la aderarea la Uniunea Europeană, va deveni membră UE, menționând că este posibilă un proces rapid în acest sens. 

,,Trebuie să facem tot posibilul ca Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene, iar ajutorul nostru în acest sens este pe mai multe niveluri, inclusiv cel al Afacerilor Interne. Cred că un traseu accelerat este posibil. Fie că va fi o cale cu adevărat rapidă, fie că negocierile se vor împotmoli în discuţii lungi, eu sper că Uniunea Europeană se va deschide mult mai larg către Ucraina şi Republica Moldova”, a afirmat Morawiecki. 

Polonia a oferit generatoare de curent spitalelor din Republica Moldova

Totodată, el a declarat că țara sa acordă 20 de generatoare de curent mai multor instituții medicale din Republica Moldova. 

Potrivit unui alt anunț făcut la aceeași conferință de presă, compania aeriană din Polonia, LOT, își va extinde operațiunile în Republica Moldova, astfel va crește numărul curselor operate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, revenit recent în proprietatea statului după ce ani la rând a fost gestionat de o companie care ar fi controlată de politicianul fugar Ilan Șor. 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine