Occidentul a salvat Republica Moldova de Rusia. Încă „caută” cum să ajute Georgia

Georgia se află într-un impas prelungit în care partidul de la putere, tot mai aliniat ideologic cu Rusia, încearcă să epuizeze o mișcare pro-europeană care protestează zilnic de un an. În lipsa unui sprijin extern suficient de rapid și coerent, rezistența riscă să slăbească, deși rămâne esențială.

Conform jurnaliștilor de la „Euromaidan Press”, cel puțin 30.000 de georgieni (într-o țară de 3,7 milioane) au marcat, pe 28 noiembrie, un an întreg de proteste zilnice. Protestele au loc în fiecare zi de când partidul de guvernământ, Visul Georgian, a blocat aderarea țării la UE, sfidând majoritatea covârșitoare a georgienilor care doresc integrarea europeană.

„Căutăm modalități de a direcționa ajutorul în siguranță”, acest mesaj l-au auzit georgienii timp de luni întregi din partea partenerilor europeni. Între timp, rezistența se epuizează.

„Este o portiță de evitare a sancțiunilor împotriva Rusiei: spălare de petrol rusesc, creșteri suspecte ale exporturilor de automobile și echipamente către Asia Centrală, bunuri cu dublă utilizare sub documentație falsă. Este China, care preia infrastructura strategică a Mării Negre, precum Portul Anaklia Deep Sea, din care grupul american Conti a fost evacuat. Este Iranul, care câștigă influență prin cele 13.000 de companii înregistrate la doar câteva adrese. Sub conducerea Visului Georgian, Georgia reprezintă o breșă în arhitectura de securitate euro-atlantică pe care Moscova o exploatează activ”, notează sursa citată.

Georgia a fost întotdeauna un teren de testare pentru Rusia: de la sprijinirea separatiștilor în anii 1990, la invazia din 2008, până la instalarea unui regim marionetă prin Visul Georgian. Georgia de astăzi, frecvent lăudată de oficiali și ideologi ruși precum Aleksandr Dughin, este modelul pe care Moscova vrea să îl reproducă în Moldova și Ucraina. Dacă vreodată se va impune o pace nedreaptă în Ucraina, Georgia arată cum arată cu adevărat „pacea” cu Rusia.

Decidenții europeni au înțeles acest lucru în cazul Republicii Moldova. Ei au impus sancțiuni împotriva actorilor destabilizatori încă din iunie 2025, cu luni înainte de alegerile parlamentare, au asigurat monitorizare riguroasă și au expus rapid dezinformarea și amenințările hibride.

Georgia a primit însă doar o lecție de avertizare. Transferul de putere din 2012 a fost prezentat ca o funcționare a democrației, nu ca o posibilă preluare ostilă.

Partidul Visul Georgian, complet subordonat oligarhului Bidzina Ivanishvili, a reușit să amorțească atât populația, cât și partenerii externi ai Georgiei timp de un deceniu. Propaganda rusă a reușit să reinterpreteze invazia din 2008 ca fiind „evitabilă”, dacă doar Georgia ar fi avut „capete mai reci”.

,,Politica de resetare a relațiilor cu Rusia a administrației Obama a venit imediat după invazia din 2008, iar reacția Occidentului la anexarea Crimeei, în 2014, a fost notabil de modestă. A persistat o iluzie de securitate, atât acasă, cât și în străinătate, că Georgia nu ar putea abandona niciodată drumul euro-atlantic.A mai existat și factorul Ivanishvili: o avere personală echivalentă cu 35% din PIB-ul Georgiei, într-o țară fără mecanisme interne de contrabalansare, spre deosebire de Ucraina, unde mai mulți oligarhi se neutralizează reciproc. Adaugă un sistem parlamentar mixt, care oferă o reprezentare disproporționată (similar cu modelul ungar) și o administrație regională hipercentralizată, iar capturarea statului devine completă. După invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022, spațiul de manevră al Visului Georgian pentru a juca pe două fronturi s-a îngustat. Partidul a mizat pe victoria Rusiei”, potrivit publicației de la Kiev.

Indiferent dacă Ivanishvili a fost de la început un proiect al Moscovei sau s-a apropiat treptat de aceasta, rezultatul este același: aliniere totală cu Rusia și tot ce derivă din ea: corupție, abuzuri, degradarea statului de drept și o guvernare de tip mafiot.

Astăzi, Georgia este, în esență, o dictatură din perspectiva legislației, guvernării și instituțiilor. Protestele sunt singurul element care mai împiedică consolidarea completă a puterii: rezultatul unei societăți civile încă diverse, spre deosebire de Belarusul lui Lukașenko în 2020, la două decenii după ce acesta își cimentase controlul.

Georgia încă mai are partide de opoziție (deși sunt pe punctul de a fi interzise), organizații ale societății civile, mass-media independentă, o populație urbană profund europeanizată și un naționalism anti-Kremlin autentic.

În schimb, Georgia nu mai are ceea ce Ucraina avea în timpul Maidanului: interese financiare concurente, baze regionale puternice pentru opoziție și un autocrat imprevizibil și dispus să greșească fatal. Rezultatul este un impas dureros, care generează instabilitate prelungită.

Visul Georgian este disperat să elimine nucleul protestatarilor zilnici, dar încearcă să evite represiunile care ar afecta „populația obișnuită”.

Strategia este de a epuiza rezistența, persoană cu persoană. Raportat la populație, Georgia are acum mai mulți prizonieri politici decât Rusia: 123 de persoane sunt închise în prezent sub acuzații penale, iar sute au trecut prin centre de detenție de-a lungul anului.

Rezistența largă nu este încă atât de unită pe cât ar trebui. Partidele democratice, societatea civilă, studenții și familiile prizonierilor politici lucrează la consolidare, însă resursele financiare sunt tot mai limitate. O luptă cu Kremlinul, fără resurse, nu poate continua la nesfârșit.

O concepție greșită periculoasă este ideea că Visul Georgian „nu iubește Rusia, doar face afaceri”. Această interpretare îi induce în eroare pe observatorii occidentali, care ajung să trateze regimul ca pe o autocrație tranzacțională, asemenea Serbiei lui Vučić, unde presiunea externă poate tempera derapajele.

Dar spre deosebire de Vučić, care încearcă să mențină o aparență de echilibru, Visul Georgian adoptă o poziție ostilă și necompromițătoare față de UE, Ucraina și SUA. Multe dintre acțiunile sale par extrase direct din manualele rusești de rescriere a istoriei și sunt fățiș ostile propriilor cetățeni.

„Comisia Parlamentară Temporară”, creată anul acesta, a concluzionat că autoritățile georgiene ar fi început războiul din 2008 la ordinul unor puteri străine și că Revoluția Trandafirilor din 2003 ar fi fost o lovitură de stat. Președinta comisiei, Tea Țulukiani, a sugerat chiar că Eduard Șevardnadze nu și-ar fi dat demisia oficial, iar Saakașvili ar fi fost nelegitim. Aceasta reproduce fidel narațiunea rusă despre Ucraina: Ianukovici legitim, Maidan o lovitură de stat.

Visul Georgian încearcă de ani de zile să proiecteze un sentiment de inevitabilitate: „nu vor avea altă opțiune decât să ne accepte”. Astfel, orice formă de implicare occidentală este folosită propagandistic pentru a descuraja protestele și pentru a convinge elitele că regimul este intangibil.

„De ce încă strâng mâna cu ei?”, aceasta este întrebarea fundamentală a protestatarilor. Fiecare fotografie cu oficiali occidentali, chiar incidentală, este folosită de propaganda de stat pentru a demonstra că regimul este „legitimat” internațional.

,,Sancțiunile țintite, însă, funcționează. În septembrie 2025, peste 230 de oficiali ai Visului Georgian erau vizați de sancțiuni occidentale, în principal interdicții de călătorie și restricții financiare. Dintre cei șapte oficiali ai Ministerului de Interne și ai poliției sancționați simultan de SUA și Marea Britanie (Global Magnitsky și Global Human Rights), cinci au fost concediați – inclusiv ministrul de interne Vakhtang Gomelauri și șeful Tacticilor Speciale, Zviad Kharazișvili. Unul a fost mutat într-o funcție administrativă, iar doar unul mai rămâne în post. Aceasta înseamnă 71% concediați și 85% afectați. În Georgia, sancțiunile occidentale transformă persoana vizată într-un paria social – tocmai statutul pe care îl prețuiesc cel mai mult cei care sprijină regimul”, mai scrie sursa media.

Izolarea internațională trebuie să continue ca o condiție necesară (deși insuficientă) pentru restabilirea justiției. Aceasta trebuie să includă investigații ale instituțiilor financiare internaționale privind fluxurile de bani. În rezoluțiile din octombrie 2025, ALDE și PPE au cerut statelor membre UE să utilizeze instrumente precum GRECO și Moneyval pentru a urmări corupția și spălarea de bani.

Visul Georgian este disperat să proiecteze orice aparență de legitimitate internațională, încercând frecvent să surprindă oficiali europeni în fotografii care sunt apoi difuzate în mass-media de propagandă pentru a crea impresia recunoașterii. Resursele lor reduse pentru a simula normalitatea nu trebuie subestimate.

Sprijinul pentru organizațiile societății civile și mass-media independentă trebuie să crească: este vital pentru supraviețuire. Georgienii au mobilizare și determinare, însă au nevoie de resurse, strategie și sprijin extern.

Intern, platforma unificată a opoziției trebuie consolidată. Extern, comunitatea internațională trebuie să mențină și să extindă izolarea diplomatică a regimului, să întărească sancțiunile țintite și să solicite transparență instituțiilor financiare care operează în Georgia.

,,Pentru georgieni, aceasta este o luptă pentru viitorul lor democratic și european, o luptă împotriva Rusiei și o șansă de a construi un nou contract social întrucât cel vechi, bazat pe elitism clientelar și aparențe de corectitudine, nu mai este acceptabil după 35 de ani de independență. Georgia poate deveni din nou un succes. Înfrângerea proiectului rusesc în Georgia ar fi o lovitură majoră pentru planurile Moscovei în Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest și nu numai. Georgienii au demonstrat că nu se vor opri. Rămâne întrebarea: va reuși Occidentul să găsească acel „canal sigur” înainte ca rezistența să rămână fără aer?”, concluzionează sursa media.