Neurologii, oftalmologii, infecţioniştii şi ORL-iştii sunt evitaţi de moldoveni la controalele profilactice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldovenii apelează la medic atunci când durerea devine insuportabile şi merg foarte rar la controalele de rutină.

Astfel specialiştii medicali la care pacienţii merg cel mai rar sunt gastroenterologii, oftalmologii, ORL-iştii şi neurologii, relevă E-Sanatate.md.  Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, anul trecut oftalmologii şi specialiştii ORL au consultat cu 19.000 şi, respectiv, cu 23.000 de pacienţi mai puţin decât în 2012, în timp ce gastroenterologii au primit cu 3.000 mai puţine vizite, în acelaşi interval de timp. Acelaşi studiu mai arată că din totalul pacienţilor din 2013, 1,9% au fost consultaţi de ftiziopneumologi, 1,8% de către pediatri şi doar 0,9% de către medicii infecţionişti.

Potrivit specialiştilor, tendinţa vizitelor profilactice rare apare de mai mulţi ani şi că doar o parte din populaţie merge cel puţin o dată pe an la doctor, fără să fie un caz de urgenţă. Oftalmologii atrag atenţia că bolile oculare apar fără simptome, iar pacientul simte durerea abia când maladia a evoluat semnificativ şi că miopia sau strabismul, atât în cazul şcolarilor, cât şi la adulţii care stau mult în faţa calculatorului, pot fi prevenite dacă merg măcar de două ori pe an la control.

Şi neurologii atenţionează asupra necesităţii controalelor profilactice. „Migrena şi cefaleea sunt cele mai frecvente afecţiuni printre moldoveni, iar dacă nu le tratezi la timp acestea pot duce la alterarea creierului“, a declarat neurologul Ion Moldovanu pentru sursa citată.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi