Moldovenii, împărțiți în cazul referendumului pro-UE. Au sentimente mixte față de Rusia și Occident, scrie presa străină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetățenii moldoveni participă la referendumul pentru aderarea la UE, iar sondajele preliminare sugerează că aproximativ 63 % sunt pro. Totuși, unii își amintesc cu nostalgie de perioada în care statul lor era stat sovietic, notează jurnaliștii Sky News.

Unii moldoveni își amintesc cu nostalgie despre vremurile sovietice. FOTO: Arhivă

Luca Melnicenco, de 90 de ani, din Chioselia Rusă, un sat din Găgăuzia, este cel mai vârstnic om din localitatea în care locuiesc 750 de oameni. 

Bătrânul a povestit jurnaliștilor ,,Sky News” că-și amintește cu nostalgie de perioada în care Republica Moldova era parte a Uniunii Sovietice. 

„Era bine, toată lumea de aici lucra. Nimeni nu pleca în străinătate, nu ca astăzi”, a menționat bătrânul.

În acest weekend, moldovenii votează în cadrul referendumului pentru aderarea țării la UE, iar sondajele preliminare sugerează că aproximativ 63 % dintre ei susțin acest lucru, dar nu și Luca Melnicenco. 

 „Va fi mai bine cu Rusia. Putin, el este cea mai bună persoană”, a adăugat pensionarul.

În regiunea pro-rusă Găgăuzia, unde locuiește acesta, mulți se simt mai apropiați de Moscova decât de Occident.

„Europa nu va fi bună pentru noi, pentru că în Europa nu este nimic bun,” a spus fiica bătrânului, Tatiana.

Minoritatea pro-UE

Dar în localitatea găgăuză sunt și oameni pro-UE, printre ei este și pe Ivan. Deși este în minoritate în satul său, speră că un vot „Da” la plebiscitul pe tema aderării la UE va aduce  mai multe locuri de muncă.

„Europa, Europa, Europa,” a strigat bărbatul. 

Dar soția sa, Eugenia, este îngrijorată. Ea spune că propaganda și dezinformarea rusească au crescut considerabil înaintea referendumului și alegerilor prezidențiale din acest weekend.

„Cred că 70% din oameni sunt zombi”, spune ea, susținând că locuitorii sunt spălați pe creier și că oamenii Kremlinului îi încurajează să voteze „Nu” sau să nu voteze deloc.

Fiind una dintre cele mai sărace țări din Europa, Republica Moldova a aplicat pentru aderarea la UE după ce Rusia a invadat Ucraina, dar Moscova nu este dispusă să renunțe la influența sa în fostul stat sovietic, situat strategic lângă Ucraina și Marea Neagră.

La începutul acestei luni, Poliția Republicii Moldova a confiscat bani și documente legate de grupul criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor, acesta fiind acuzat că încearcă să influențeze scrutinele.

Au descoperit că peste 130.000 de oameni au fost mituiți să voteze contra plebiscitului și au descoperit o operațiune prin care sute de cetățeni moldoveni erau aduși în Rusia pentru a fi instruiți să organizeze revolte și tulburări civile.

Propagandă anti-UE

La marginea Chișinăului, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au arătat jurnaliștilor Sky News un depozit plin cu obiecte cu privire la propagandă anti-UE care au fost confiscate. 

„Doar în luna septembrie, vorbim despre o sumă de peste 15 milioane de dolari care a fost transferată în scopul coruperii sau deranjării procesului electoral democratic din Moldova, cu accent pe referendum”, a spus șeful Poliției moldovenești, Viorel Cernăuțeanu, explicând că amenințările cu bombe, vandalismul și atacurile asupra sistemului bancar fac parte dintr-o campanie fără precedent de răspândire a fricii.

În timp ce Moscova este acuzată de interferențe, președinta pro-europeană Maia Sandu crede că prin consacrarea dorinței de a adera la UE în Constituție, ea va ajuta la prevenirea forțelor pro-ruse de a sabota această ambiție în viitor.

Între Rusia și Occident

Pro-europenii văd Republica Moldova ca fiind în prima linie a confruntării dintre democrația occidentală și autoritarismul rus și cred că referendumul de duminică ar putea fi una dintre cele mai istorice decizii luate de țară de când a obținut independența față de Uniunea Sovietică.

Ei spun că un vot de „Da” ar semnala o decizie de a se îndepărta de Kremlin, iar un „Nu” ar însemna un pas înapoi spre Moscova, reiterează aceeași sursă medie. 

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători