Moldova, model pentru colegii din Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia partidelor populare europene s-a reunit ieri la Chişinău, în cadrul celui de-al III-lea summit al şefilor de stat şi de guvern din cadrul Parteneriatului Estic.

Familia partidelor populare europene s-a reunit ieri la Chişinău, în cadrul celui de-al III-lea summit al şefilor de stat şi de guvern din cadrul Parteneriatului Estic. Cu aceleaşi probleme, dar şi speranţe europene comune, preşedinţii Armeniei şi Georgiei, Serzh Sargsyan şi Mikheil Saakashvili, şi gazdele evenimentului, liderii PLDM - ex-premierul Vlad Filat şi actualul prim-ministru Iurie Leancă - au discutat cu delegaţi din ţările-membre ale Uniunii Europene despre reuniunea din toamnă de la Vilnius şi despre şansele de integrare.

DOZĂ DE EURO-OPTIMISM

„Suntem europeni şi dorim să aderăm la familia europeană. Este o alegere a valorilor şi solidarităţii“, a declarat Iurie Leancă, şeful Executivului de la Chişinău. La fel de optimist s-a arătat şi liderul de la Tbilisi. „Câţiva ani în urmă am venit la o întrunire organizată de CSI, acum nu mai suntem membri ai acestei organizaţii şi multe lucruri s-au schimbat de atunci. Haideţi să rămânem pe această cale“, a declarat Mikheil Saakashvili. „În cei patru ani de existenţă, Parteneriatul Estic a demonstrat că acordă atenţie majoră parteneriatelor regionale. Este o formă de colaborare, şi nu o iniţiativă de lansare a controverselor“, a ţinut să-i completeze preşedintele Armeniei Serzh Sargsyan.

Preşedintele Partidului Popular European Wilfried Martens a încurajat speranţele liderilor politici din Moldova, Armenia şi Georgia, dar n-a uitat să reamintească angajamentele asumate anterior. „Dorim să obţineţi acorduri de asociere, dar acestea nu pot fi realizate cu orice preţ. Justiţia selectivă este inacceptabilă, nu putem constrânge partidele de opoziţiei, nu vom admite încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, iar crimele trebuie dezvăluite şi condamnate“, a enumerat politicianul câteva dintre problemele cu care se confruntă ţările care fac parte din Parteneriatul Estic (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus).

MOLDOVA, EXEMPLU PENTRU ARMENIA ŞI GEORGIA

Preşedintele Armeniei Serzh Sargsyan a avut întrevederi cu premierul Iurie Leancă şi cu omologul său moldovean Nicolae Timofti. Cei doi şefi de state au semnat două acorduri de colaborare în domeniul culturii şi agriculturii. De asemenea, liderul de la Erevan a pledat pentru organizarea unor consultări interministeriale privind problematica relaţiilor cu UE.

„Moldova este un exemplu uimitor a ceea ce înseamnă puterea de transformare a UE, chiar şi în momentul în care vii din fosta URSS. Este un exemplu bun a ceea ce poate realiza o nouă generaţie de politicieni într-o situaţie de criză“, ne-a lăudat Saakashvili. Delegaţia moldovenească a declarat că evenimentul de ieri a „pregătit“ Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde Chişinăul speră, cel puţin, să parafeze Acordul de Asociere la UE. „Vreau să le mulţumesc prienenilor europeni, graţie cărora Republica Moldova a finalizat negocierea Acordului de Asociere“, a punctat Vlad Filat, preşedintele PLDM. 

Republica Moldova este una dintre ţările model. Summitul de la Vilnius oferă o perspectivă clară Moldovei de a intra într-o bună zi în UE. Wilfried Martens, preşedintele PPE

PROVOCĂRILE RUSIEI

Moldova şi Georgia împărtăşesc aceleaşi probleme şi au conflicte comune, a declarat preşedintele georgian. „În ultimii ani, Rusia a folosit toate mijloacele pentru a scoate Georgia de pe făgaşul său european, dar ţara noastră a continuat să progreseze şi a devenit o democraţie“, a spus Saakashvili.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată