Ministerul de Externe de la Moscova: Calificăm declaraţiile lui Candu ca fiind speculative, o tentativă stângace de arunca problemele proprii pe Rusia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Externe de la Moscova vine cu o reacţie oficială după ce preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, a declarat într-un interviu pentru Associated Press că Rusia finanţează anumiţi lideri politici din Moldova şi este implicată în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie.

„În esenţă, am fost învinuiţi pentru totul ce se întâmpla în această ţară, în care se vede pe faţă starea de criză şi stres a sistemului politic.

Calificăm aceste declaraţii ca fiind speculative, o tentativă stângace de arunca problemele proprii, problemele de dezvoltare internă, pe Rusia. Probabil, există un interes personal de aşi ridica reitingul, „să se facă văzut” pe paginile de jurnal şi ziar atunci când au decis să facă astfel de declaraţii. 

Este greu de imaginat. Poate a existat dorinţa de a repara propria imagine, după ce numele de familie pe care l-am pronunţat mai sus (Andrian Candu) s-a regăsit în primele rânduri ale proiectului de rezoluţie a Congresului SUA, care presupune aplicarea sancţiunilor în raport cu înalţi oficiali moldoveni, şi care condamnă corupţia din ţară şi furtul miliardului din sistemul bancar.

În legătură cu alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Moscova speră că procesul electoral va fi în conformitate cu standardele internaţionale în acest domeniu şi nu va ieşi din limitele legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă miercuri, 6 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”