Kremlinul a început discreditarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actori ruși, dar și cei pro-Kremlin din Republica Moldova au lansat o campanie de discreditare a victoriei actualei președinte Maia Sandu în alegerile prezidențiale, la scurt timp după anunțarea rezultatului scrutinului, potrivit ISW.

ISW avertizează că Rusia a început discreditarea Maiei Sandu. FOTO: Facebook

Conform analiștilor ISW, actualul lider al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și fostul președinte, Igor Dodon, dar și oligarhul fugit la Moscova, Ilan Șor, se numără printre actorii pro-ruși care au început să o discrediteze masiv pe Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, care a reușit să obțină un nou mandat prezidențial, devansându-l pe candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo. Despre Stoianoglo se spune că este „omul Kremlinului” și „un cal troian”, acuzații pe care acesta le-a negat.

Socialistul Igor Dodon a declarat că Alexandr Stoianoglo a obținut victoria la alegeri, iar Maia Sandu l-a depășit doar datorită voturilor „diasporei”, susținând că președintele Republicii Moldova a devenit o ,,rață șchioapă”.

„Rezultatele votului vorbesc despre guvernarea eșuată a Maiei Sandu și a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). A devenit o „rață șchioapă”, președintele diasporei”, a declarat, în data de 4 noiembrie, fostul președinte pentru agenția de stat rusă TASS, parte a propagandei Moscovei.

Expresia „răță șchioapă” sau „lame duck”, utilizată în America, se referă la demnitarii care asigură interimatul după încheierea mandatului.

În data de 5 noiembrie, adică a doua zi, Igor Dodon a anunțat că rezultatul alegerilor prezidențiale va fi contestat la Curtea Constituțională (CC) și la Comisia Electorală Centrală (CEC), susținând că „Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării”.

 ,,Alexandr Stoianoglo este președintele ales de majoritatea cetățenilor care locuiesc aici, acasă, în Republica Moldova. El este președintele ales în țară. În timp ce Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării. Ea este aleasa Diasporei, fiind respinsă de cetățenii care au trăit nemijlocit patru ani sub guvernarea ei, care au suferit sub guvernarea ei. Maia Sandu a obținut un rezultat forțat, prin abuzuri, încălcări, amenințări, sperietori și utilizare dictatorială a resurselor și instituțiilor statului. Este un rezultat care pune la îndoială legitimitatea Maiei Sandu ca președinte. Ea se află în funcție nefiind aleasă de locuitorii Republicii Moldova”, a notat socialistul pe pagina sa de Facebook, continuând să o discrediteze pe președinta Sandu.  

Pro-rusul adaugă că rezultatul alegerilor prezidențiale din acest an arată că PAS, formațiunea pro-europeană aflată la guvernare, nu mai are susținere în țară, iar în urma alegerilor parlamentare de anul viitor va exista o altă majoritate în Parlamentul de la Chișinău.

„Vremurile bune ne vor sufoca încă o perioadă. Dar zilele lor sunt totuși numărate. Votul din 3 noiembrie a fost acea lovitură care a clătinat grav guvernarea PAS, iar prăbușirea ei se va produce la mijlocul anului viitor, când se va crea o altă majoritate parlamentară, o majoritate a opoziției. Atunci Moldova va decide definitiv”, a conchis Igor Dodon.

Socialiștii cu agenda Kremlinului 

Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au refuzat să comenteze acuzațiile socialistului. Iar Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate al Comunității WatchDog.md, subliniază că refuzul Partidului Socialiștilor de a recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale, susținând că Maia Sandu este un președinte nelegitim, confirmă că formațiunea are agenda Kremlinului la Chișinău. 

,,În loc să respecte voința cetățenilor, PSRM preferă să o discrediteze, punând la îndoială voturile a peste 900.000 de moldoveni care au ales-o pe Maia Sandu, o majoritate de peste 55%. Aproape 270.000 de voturi provin din diaspora – aproximativ 16% din totalul voturilor – un segment legitim și vital pentru Moldova, nu un 'element străin' cum îl numește PSRM. Să respingi diaspora înseamnă să negi o parte esențială a poporului și să ignori oamenii care susțin economic țara și au dreptul deplin de a-și exprima votul”, a spus expertul moldovean. 

Andrei Curăraru a mai precizat că, atât timp cât moldovenii și-au dat votul pentru Maia Sandu și votul lor „nu este de negociat”, PSRM,  dar și liderul Igor Dodon trebuie să înceteze atacurile nefondate.

,,Dacă PSRM și Dodon au dovezi reale de nereguli, locul lor este în instanță. Alexandr Stoianoglo, candidatul lor, este jurist și cunoaște bine procedurile legale. Dar ei aleg să dezinformeze publicul, ceea ce ridică întrebări serioase despre intențiile lor reale. Observăm cum se conturează un scenariu periculos de destabilizare bazat pe premise false, un scenariu cu indicii clare de influențe ale Kremlinului. Refuzul lor de a accepta rezultatul alegerilor și insistența asupra unui președinte al poporului fabricat indică o agendă străină intereselor Moldovei”, a conchis expertul de la Chișinău. 

,,Dovezile” fugarului penal

Ilan Șor, considerat principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului, care ar fi implicat și în rețeaua de mituire a alegătorilor moldoveni realizată prin intermediul unei bănci ruse și elaborată de serviciile speciale rusești, a declarat la postul TV de stat Rossiya 24 că opoziția din Republica Moldova are „dovezi” privind falsificări masive în favoarea Maiei Sandu.

Aceste declarații au fost răspândite masiv și de bloggeri ruși, fideli regimului de la Kremlin, care au declarat că alegerile prezidențiale din Republica Moldova au fost controlate de „birocrații europeni”

Portavocea Kremlinului 

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe și una dintre portavocile Kremlinului, a venit cu declarații care se înscriu în retorica pro-rușilor Igor Dodon și Ilan Șor. 

Potrivit Mariei Zaharova, alegerile prezidenţiale din Republica Moldova învinse de pro-europeana Maia Sandu au fost ,,cele mai nedemocratice” din istoria postsovietică a statului, accentuând că victoria, asigurată în mare parte datorită sprijinului din partea moldovenilor din străinătate, a scos la iveală o ,,diviziune profundă” în societatea moldoveană.

,,Fără exagerare, aceasta a fost cea mai nedemocratică campanie electorală de la independenţa Republicii Moldova, caracterizată printr-o represiune fără precedent împotriva opoziţiei şi a presei independente, în special de limbă rusă, prin amestecul deschis al ţărilor occidentale în procesul electoral şi prin utilizarea pe scară largă a resurselor administrative de către autorităţi”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a structurii ruse, susținând că tratamentul aplicat de Chişinău cetățenilor moldoveni din Rusia ,,merită o menţiune specială”. 

,,Pentru diaspora moldovenească din ţara noastră, al cărei număr este estimat la 500.000, au fost deschise doar două secţii de votare, la fel ca în primul tur, în timp ce în Europa de Vest şi America de Nord, unde trăiesc şi aproximativ 500.000 de moldoveni, au fost amenajate peste 200 de secţii de votare, iar în mai multe ţări moldovenilor li s-a permis să voteze prin corespondenţă”, a adăugat reprezentanta MAE rus. 

În ceea ce privește divizarea societății moldovene, Moscova susține că a fost ,,provocată de politica lipsită de viziune a liderilor ţării şi de interferenţa flagrantă din partea Occidentului”, susținând că mulți moldoveni își doresc apropierea de Rusia.

,,Aceşti alegători au confirmat că se opun demontării identităţii naţionale moldoveneşti şi statutului neutru consacrat de Constituţie şi caută să menţină legăturile vechi de secole cu Rusia, un prieten de încredere al poporului moldovenesc iubitor de libertate", a conchis Maria Zaharova.

Declarațiile lui Dmitri Peskov

Mai mult, Federația Rusă, prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunțat scrutinul prezidențial, calificându-l drept incorect, pe motiv că sute de mii de moldoveni care trăiesc în Rusia nu au avut oportunitatea de a-și exercita dreptul de vot spre deosebire de moldovenii din Occident.

,,Aceste alegeri nu au fost nici democratice, nici corecte”, a declarat Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului mai afirmă că legitimitatea realegerii Maiei Sandu în funcția de președintă poate fi contestată pentru că majoritatea cetățenilor care trăiesc în Republica Moldova și-au dat votul contra Maiei Sandu.

,,În ceea ce priveşte doamna Maia Sandu, ea nu este, în opinia noastră, preşedintele ţării ei, pentru că chiar în ţară majoritatea populaţiei nu a votat pentru ea şi vorbim despre o societate foarte, foarte divizată. Contradicţiile vor continua în mod cert", a mai spus Peskov, acuzând guvernarea de la Chișinău că nu-și dorește relații bune cu Rusia, iar opoziţia din Republica Moldova este ținta unui atac, membrii ei fiind încătușați sau percheziţionaţi.

Avertismentul ISW

Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) avertizează că declarațiile lui Igor Dodon, Ilan Șor, precum și informațiile furnizate de bloggeri ruși și afirmațiile reprezentanților regimului de la Kremlin fac parte dintr-o operațiune de discreditare a turului doi al alegerilor prezidențiale și a învingătoarei Maia Sandu.

Alegerile moldovene au avut loc pe fondul influenței fără precedent a Kremlinului. Republica Moldova a început recent negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a validat rezultatul pozitiv al referendumului republican constituțional care consfințește parcursul european în Constituție. Iar Moscova își dorește să readucă Chișinăul în sfera sa de influență și să submineze această direcție europeană.

După primul tur al alegerilor din 20 octombrie, Maia Sandu a denunțat „un atentat asupra democrației” și a libertății cetățenilor de a aspira la integrarea europeană. Lidera de la Chișinău a afirmat că „bandiții, care vor cu orice preț să vină la putere”, au încercat să cumpere 300.000 de voturi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort