Interviu Iurie Leancă încearcă să convingă Parisul să ne ofere o perspectivă clară de aderare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iurie Leancă se află la Paris, la invitaţia lui Francois Hollande

Într-un interviu pentru ziarul „Le Croix“, premierul Iurie Leancă spune care sunt aşteptările sale de la vizita efectuată în Franţa, la invitaţia preşedintelui francez Francois Hollande, explică beneficiile asocierii Moldovei cu Uniunea Europeană şi vorbeşte despre relaţiile cu Federaţia Rusă.

  „Statele-membre ale UE nu au o poziţie unică pentru a ne oferi o perspectivă clară de aderare. La Paris, s-a reflectat întotdeauna asupra acestei chestiuni, spre deosebire de Berlin, care doreşte ca Moldova să fie tratată ca ţările din Balcanii de Vest. Pentru noi, susţinerea Franţei contează, pentru că este una dintre cele mai importante ţări europene şi pentru că noi facem parte din francofonie. În ciuda presiunii limbii engleze, mai mult de jumătate din elevii noştri studiază franceza. Companiile franceze sunt foarte prezente aici. Să devenim un simplu vecin este o invitaţie la incertitudine, iar incertitudinea generează instabilitate. Noi dorim să facem parte din aceeaşi familie“, a declarat Iurie Leancă în interviul pentru publicaţia franceză „La Croix“.

Şeful Guvernului de la Chişinău a explicat că, după semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu UE, Instituţiile din Moldova vor trebui să funcţioneze conform standardelor europene, să devină mai transparente, în serviciul cetăţenilor. Acordul prevede şi o cooperare în domeniul politicii externe şi al securităţii. Potrivit prim-ministrului, Moldova doreşte să participle la operaţiunile de menţinere a păcii ale UE şi a decis deja să trimită primul ofiţer moldovean în operaţiunea europeană din Mali. De asemenea, a menţionat premierul, atunci când producătorii moldoveni vor îndeplini criteriile necesare, produsele noastre vor beneficia de un acces mai mare la piaţa europeană. Moldova va deveni mai previzibilă şi mai stabilă, ceea ce va însemna mai multe investiţii şi mai multe locuri de muncă.

„Acest acord nu reprezintă o finalitate. Obiectivul fundamental al politicii noastre interne şi externe este să devenim într-o zi membri ai Uniunii Europene. Pentru moment, este vorba să punem în aplicare acordul şi să câştigăm alegerile din noiembrie pentru a continua reformele“, a punctat Iurie Leancă.

Totodată, premierul şi-a exprimat îngrijorarea referitor la presiunile exercitate de Rusia, care vrea să păstreze Moldova în sfera sa de influenţă, atrăgând-o în Uniunea Vamală. „Motivul din care Rusia a suspendat în 2013 importul vinurilor moldoveneşti nu ne-a fost niciodată explicat. Recent, am avut consultări cu partenerii ruşi asupra impactului Acordului de Asociere asupra relaţiilor noastre. Zona de liber schimb cu UE, la fel ca şi acordul nostru de liber schimb din cadrul CSI, sunt bazate pe principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. O incopablitate de ordin economic şi comercial nu poate fi. Doar politic. Sper că partenerii noştri ruşi vor fi deschişi şi constructivi. Nu avem nimic de ascuns şi chiar ne-am propus să avem consultări trilaterale între noi, Rusia şi UE. Integrarea europeană nu trebuie să creeze obstacole în relaţiile politice şi economice cu Rusia şi dificultăţi pentru muncitorii moldoveni din Rusia“, a spus Iurie Leancă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026