Îmbrânceli la sediul PL: Socialiştii şi liberalii, la un pas de bătaie din cauza gunoiului din Chişinău VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activiştii Partidului Liberal şi cei din Partidul Socialiştilor au fost la un pas de bătaie luni, 6 iunie. Totul a început după ce socialiştii, revoltaţi că de câteva zile deşeurile menajere nu mai sunt evacuate din oraş, au adus peste zece saci cu gunoi la sediul liberalilor, apoi au organizat şi un flashmob la sediul formaţiunii acestora.

Un grup de consilieri socialişti au venit astăzi la sediul PL, pentru a învinui liberalii că din cauza lor gunoiul din Chişinău nu mai este evacuat. În acel moment, la sediul formaţiunii deja existau peste zece saci cu gunoi, care se presupune că ar fi adus de socialişti.

Între purtătorul de cuvânt al PL, Ionel Puşcaş, şi socialistul Victor Poleacov a început un schimb de replici aprins, fiecare dintre ei încercând să explice cui aparţin deşeurile neevacuate din Capitală.

Puşcas a cedat nervos la un moment dat şi a aruncat cu un sac de gunoi în consilierul municipal al PSRM Victor Poleacov. În replică, socialistul l-a bruscat, iar restul activiştilor scandau „liberalii ruşine”.

„Astăzi socialiştii s-au dat în spectacol din nou. Aceştea în loc să pună umărul pentru a ajuta oraşul să depăşească problema deşeurilor, umblă cu sacii de gunoi prin Chişinău”, a scris Ionel Puşcas pe pagina sa de Facebook, după incident, subliniind că socialiştii „au pus umărul la reţinerea ilegală a acestuia, având indicaţii exacte de la Kremlin”.

Ulterior, câţiva activişti liberali în frunte cu Ionel Puşcaş au încercat să le răspundă socialiştilor cu aceeaşi monedă şi au transportat câţiva saci cu gunoi la sediul PSRM.

Amintim că Pavel Filip a cerut măsuri urgente pentru identificarea soluţiilor de deblocare şi asigurarea în continuare a salubrizării în Chişinău. Duminică, 4 iunie, la Guvern a fost convocată o şedinţă operativă, după ce în presă au apărut mai multe fotografii ce demonstrau că gunoiul nu se mai evacuează, iar oraşul e plin cu grămezi de gunoi. 

În cadrul şedinţei, viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu a comunicat că situaţia dificilă s-a iscat acum două zile, după ce zeci de locuitori ai comunei Bubuieci au blocat accesul spre groapa de gunoi din localitate. Potrivit lui, în luna martie curent, locuitorii din Bubuieci au primit asigurări din partea autorităţilor locale că în timp de 45 de zile acestea vor găsi un alt loc pentru evacuarea deşeurilor, dar promisiunea nu a fost respectată.

Socialiştii învinuiesc liberalii de această situaţie, afirmând că Mihai Ghimpu a dat ordin întreprinderilor municipale controlate de PL să boicoteze activitatea, pentru a demonstra că în Chişinău lucrurile merg prost odată cu reţinerea lui Dorin Chirtoacă. Liberalii neagă acuzaţiile.

Mai multe pentru tine:
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Prințul William, devastat! Moștenitorul tronului britanic e în lacrimi din nou: ”Amintirile vor rămâne”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi