Guvernul ia măsuri în privinţa copiilor cu risc de îmbolnăvire cu TBC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Tatiana Potâng a convocat o şedinţă de lucru la Centrul de ftiziopneumologie pentru copii din Corneşti, raionul Ungheni, unde au discutat despre modalităţile de protejare a copiilor de infectarea cu bacilul Koch.

„Vom căuta posibilităţi pentru integrarea copiilor în familiile biologice sau extinse şi vom încerca să asigurăm condiţii optime pentru diminuarea acestei maladii sociale la nivelul indicatorilor europeni", a spus Potâng, în cadrul întrunirii la care au participat mai mulţi oficiali din ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Protecţiei Sociale şi Familiei, reprezentanţi ai UNICEF în Republica Moldova şi ai societăţii civile.

La Centrul de ftiziopneumologie din Corneşti sunt plasaţi peste 50 de copii proveniţi din familiile unde unul din părinţi suferă de o fază activă a tuberculozei. În această instituţie copiii din toată ţara sunt protejaţi de rudele purtătoare de tuberculoză. În Republica Moldova activează două instituţii de acest tip în localitatea Corneşti, raionul Ungheni şi în satul Târnova, raionul Donduşeni, cu o capacitate totală de 300 de locuri.

În urmă cu aproximativ 10 zile, 16 copiii de la şcoala din satul Scumpia, raionul Făleşti au fost depistaţi cu tuberculoză, după ce-au fost supuşi testului Mantoux. Potrivit vicedirectorului Instititului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc“, Constantin Iavorschi, micuţii au fost găsiţi cu tuberculoză pe data de 11 aprilie, de către o echipă de specialişti venită de la Chişinău. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple