Fuziune surprinzătoare între două companii petroliere din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile petroliere Andezit şi Get Premium au anunţat că fuzionează. Unul dintre motive pare a fi dorinţa de a face faţă concurenţei acerbe de pe piaţă, dar la mijloc ar putea şi anumite interese politice.

De la începutul acestui ani compania Andezit a înregistrat o creştere fulminantă de aproape 9 ori a importurilor de motorină şi de circa 12 ori a celor de benzină.

În consecinţă Andezit a ajuns să deţină o cotă peste 5% la importul de motorină şi de aproape 2% la benzină să urce pe locul cinci în topul celor mai mari importatori de produse petroliere în ţara noastră.

Zilele trecute compania Andezit a anunţat însă că fuzionează cu firma Get Premium, care a fost fondată abia la începutul acestui an. Fondator şi administrator este însă Veaceslav Ceban, fost acţionar şi administrator al firmei Parstar-Petrol, dar şi expartener de afaceri cu deputatul Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal.

Potrivit unui aviz din „Monitorul Oficial“, Get Premium a preluat o parte din patrimoniul firmei Parstar din Cimişlia, care ajunsese în 2011 să aibă o cotă de circa 5% din piaţa benzinei şi motorinei.

De notat că Get Premium are aceeaşi adresă juridică cu vechiul oficiu al Partidului Liberal de pe strada Bucureşti 67 din Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie