Furtuna de gheaţă a făcut prăpăd în zeci de localităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Capitală, vântul s-a dezlănţuit şi azi FOTO: Dumitru Goncear

Străzi inundate, grădini distruse şi acoperişuri smulse de vânt sunt consecinţele ploii cu grindină de noaptea trecută. Pagubele au fost estimate de autorităţi la 670.000 de lei.

Ploile cu grindină şi vânt puternic de noaptea trecută au făcut ravagii în zeci de localităţi din raioanele Ungheni, Străşeni, Călăraşi, Drochia, Donduşeni şi Râşcani.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţilor Excepţionale, cele mai multe sate lovite de intimperii, 20 la număr, sunt din raionul Ungheni. La Teşcureni, furtuna a deteriorat parţial acoperişul gimnaziului, iar la şcoala din Condrăteşti rafalele au distrus o parte din plafon şi geamurile de la câteva clase. La Crişcăuţi (Râşcani) gheaţa a stricat acoperişul a 11 case, iar la Ţaul (Donduşeni) – la gimnaziul şi casa de cultură. În total, au fost smulse de furtună 137 de foi de ardezie şi 250 de metri pătraţi de ţiglă.

Trei gospodării din oraşul Străşeni au fost inundate. O echipă de salvatori a intervenit cu o autospecială şi a pompat peste 200 de metri cubi de apă.

În Chişinău au fost inundate Calea Orheiului, Calea Ieşilor, străzile Albişoara şi Socoleni, iar două troleibuze de pe linia 21 au rămas blocate pe traseu.

Grădini şi livezi, făcute una cu pământul

Nici culturile agricole n-au scăpat de capriciile vremii. Conform datelor centralizate ieri la prânz, au fost afectate peste 165.000 de hectare de semănături, 690.000 de hectare de livezi, 40 de hectare de viţă de vie, pagubele totale fiind estimate la peste 670.000 de lei.  

Potrivit ministrului în exerciţiu al Agriculturii, Vasile Bumacov, multe culturi agricole au fost salvate datorită sistemului antigrindină, care a funcţionat în proporţie de 95%.

„Trebuie să fim gata pentru a interveni în caz că vor mai fi pagube. Serviciul antigrindină trebuie să-şi facă datoria“, a spus premierul interimar Iurie Leancă.

Specialiştii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat susţin că astfel de furtuni violente sunt specifice acestei perioade şi că vremea va fi instabilă până la finele săptămânii. „În noaptea de joi spre vineri sunt din nou riscuri de grindină. Acest fenomen apare pe fondul diferenţelor mari de temperatură şi presiune atmosferică, dar şi din pricina norilor de tip cumulonimbus care s-au adunat deasupra unor regiuni din ţară“, a spus prim-vicedirectorul de la Hidrometeo, Elina Pleşca. Ea a adăugat că vremea se va îndrepta abia la începutul săptămânii viitoare, imediat cum ciclonul care se deplasează dinspre Sud-Vest spre Nord-Est va ajunge deasupra Ucrainei.

Cod galben de vijelie

Pentru joi şi vineri, meteorologii anunţă cod galben de grindină şi vijelie. Potrivit estimărilor, vor cădea ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Izolat, vântul va atinge viteze chiar şi de 15-20 de metri pe secundă.
 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie