Ex-magistratul Gheorghe Creţu este învinuit oficial de omorul din Pădurea Domnească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creţu riscă până la trei ani de închisoare. FOTO: Adevărul

Fostul judecător al Curţii de Apel Chişinău Gheorghe Creţu a fost pus oficial sub învinuire încă săptămâna trecută. Creţu s-ar face vinovat de moartea lui Sorin Paciu în timpul vânătorii din Pădurea Domnească pe 23 decembrie 2012. Fostul magistrat mai este acuzat că a vânat ilegal.

Împreună cu Gheorghe Creţu, sub învinuire au fost puşi şi trei angajaţi ai rezervaţiei Pădurea Domnească. Ei sunt învinuiţi de abuz în serviciu, fals în acte publice, depunerea declaraţiilor mincinoase şi constrângerea de a face declaraţii false, a precizat pentru „Adevărul“ şefa serviciului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Ea a precizat că dosarul încă se află în examinare, iar detalii pe marginea învinuirilor vor fi oferite odată cu finalizarea acestuia. Gheorghe Creţu este cercetat, deocamdată, în libertate.

Incidentul petrecut pe data de 23 decembrie în Pădurea Domnească a fost făcut public abia după două săptămâni, pe 6 ianuarie, de către politicianul Sergiu Mocanu, care l-a învinuit pe procurorul general Valeriu Zubco că l-ar fi ucis pe omul de afaceri Sorin Paciu, în timpul partidei de vânătoare.

Ulterior, procuratura a deschis un dosar penal pe acest caz, bănuindu-l de omor din imprudenţă pe vicepreşedintele Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care a participat la aceeaşi vânătoare. Magistratul s-a ferit să comenteze acuzaţiile, dar a recunoscut că ar exista o legătură între persoana lui şi incidentul de la vânătoare. El a fost demis şi a rămas fără imunitate pentru a fi cercetat penal.

Şi Valeriu Zubco a fost demis din funcţia de procuror general, iar apoi amendat cu 6.000 de lei pentru că a muşamalizat cazul şi nu a declarat conflictul de interese.

Mai multe pentru tine:
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile