Valeriu Zubco a fost amendat cu 6.000 de lei
0
Centrul Anticorupţie i-a aplicat astăzi o amendă în sumă de 6.000 de lei fostului procuror general, Valeriu Zubco, pentru că nu a declarat că se află în conflict de interese în cazul incidentului din Pădurea Domnească. Acesta a fost chemat astăzi la CNA pentru a da explicaţii.
După audieri, Zubco a declarat jurnaliştilor că nu a fost citat legal. „Nu am primit nicio citaţie de la nimeni. Am fost într-o vizită la CNA, am băut o cafea. Nu există niciun conflict de interese“, a spus Valeriu Zubco.
Actul de constatare a conflictului de interese a fost întocmit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) şi a fost remis în adresa CNA la 22 martie, pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie conform Codului Contravenţional.
Şeful CNI, Anatolie Donciu, a precizat că Zubco urma să-şi informeze superiorii despre cele întâmplate la vânătoare, iar având în vedere că nu există o astfel de instituţie, să facă declaraţii către CNI.
Anterior, Valeriu Zubco a fost audiat de foştii săi subalterni de la Procuratura Generală în calitate de martor în dosarul privind tragicul incident din Pădurea Domnească.