Deputaţii liberal-democraţi acuză PD de actuala criză politică şi cer depolitizarea instituţiilor de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii fracţiunii PLDM acuză Partidul Democrat de declanşarea actualei crize politice şi cer o nouă abordarea faţă de actul de guvernare care ar presupune în general eliberarea instituţiilor statului de sub influenţa politică. Liberal-democaraţii recunosc în acelaşi timp că au contribuit la rândul lor degradarea stării de fapt a lucrurilor în ţară.

Într-o declaraţie politică făcută astăzi, deputaţii liberal-democraţi îi mai acuză pe foştii colegi democraţi de faptul că manipulează şi pun presiune şi şantaj pe membrii PLDM şi că prin intermediu mass-media, lansează şi alimentează zvonuri referitoare la scindarea fracţiunii parlamentare a partidului.

„Întreaga responsabilitate pentru demisia guvernului, care a adus la generarea actualei crize politice,  o poartă PDM. Prin  votul comun cu socialiştii şi comuniştii, PDM a pus în pericol vectorul european al Republicii Moldova şi şi-a asumat conştient atât lichidarea AIE 3, cât şi  toate consecinţele politice ale acestui proces. Acţiunile lor  au scos  în evidenţă adevăratele scopuri, care le-ar permite în continuare să mimeze reformele, păstrând sub controlul unui grup limitat de lideri, formali sau reali, justiţia selectivă, monopolul mediatic şi economia ţării”, declară deputaţii PLDM.

Aceştia susţin că partidul lor a avut o contribuţie esenţială la implementarea transformărilor pozitive pe durata guvernării şi că, beneficiind de suportul partenerilor de dezvoltare, au fost realizate multe proiecte importante în toate domeniile de activitate. În acelaşi timp recunosc că au admis ”derapaje şi abateri de la cursul asumat de modernizare a ţării”. Acest fapt a dus la starea starea de scindare profundă în societate, la mari probleme sociale şi economice ale ţării şi la lipsa unui sprijin popular autentic pentru partidele care şi-au declarat drept obiectiv integrarea europeană.

„Nu am fost  suficient de perseverenţi şi insistenţi în combaterea fenomenului de justiţie selectivă, de utilizare a sistemului anticorupţie în calitate de bâtă politică, de monopolizare a mass-media şi subordonare partinică a instituţiilor independente ale statului. Regretăm că am acceptat prea multe compromisuri, în numele construirii majorităţilor de guvernare, şi recunoaştem că, în mare măsură, este vina partidelor politice faptul că cetăţenii ţării şi-au pierdut încrederea în clasa politică şi în funcţionalitatea statului de drept”, menţioneză declaraţii fracţiunii PLDM.

Elementul cheie al noii abordări propuse de PLDM constă în trecerea clasei politice de partea intereselor poporului, scoaterea de sub control politic a instituţiilor de drept, prezentarea întregului adevăr despre delapidările în sistemul bancar, liberalizarea şi demonopolizarea economiei şi a mass-media.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul