Cum vrea Guvernul Streleţ să reformeze administraţia publică. Consiliul naţional va fi condus de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi o decizie care prevede instituirea Consiliului naţional pentru reforma administraţiei publice, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Consiliul naţional va fi responsabil de luarea deciziilor privitor la toate direcţiile strategice ale reformei administraţiei publice. Organul va fi format din reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, dar va fi condus de prim-ministrul Valeriu Streleţ.

Scopul Consiliului naţional este corelarea eficientă a priorităţilor naţionale cu politicile sectoriale, angajamentelor internaţionale asumate şi cadrelor de resurse interne şi externe în domeniul respectiv.

De asemenea, Consiliul naţional va coordona şi supraveghea activitatea Comisiei paritare pentru descentralizare, precum şi va prelua o parte din competenţele Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică (CIPS), care se referă la procesele de modernizare a administraţiei publice centrale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online