CRONOGRAF 2015: „La Hanul Morţii” o readuce pe micile ecrane pe actriţa Marica Balan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episodul 0 al filmului documentar „La Hanul Morţii” prezintă povestea cutremurătoare a actriţei Marica Balan care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă închisă într-un azil de bătrâni, după ce apartamentul i-a fost luat în mod ilegal. Acesta va fi prezentat în premieră, mâine, 13 mai, la cinematograful Odeon în cadrul Festivalului de Film Documentar „Cronograf”.

„Era foarte speriată. A căpătat încredere în noi după nenumărate vizite şi discuţii interminabile”, mărturiseşte jurnalistul Pavel Păduraru, cel care a convins-o pe actriţă să vorbească despre toate cele care i s-au întâmplat.

În anul 1980, actriţa Marica Balan părăsea Rusia şi se întorcea în Republica Moldova. Lăsa în spate o carieră actoricească strălucitoare şi şansa de a începe o nouă viaţă în Germania doar pentru că i se făcuse dor de patrie. „La un moment dat, mi-am zis că nu-mi trebuie nici Germanie, nici Moscovă, dacă am Moldova”, mărturisea artista în documentarul realizat de o echipă din mai mulţi jurnalişti din Republica Moldova, Ucraina şi România, condusă de Pavel Păduraru.

El a fost, de fapt, ziaristul care a descoperit  şi a urmărit firul încâlcit al unor deposedări de apartamente, în spatele cărora se află doi indivizi, un fost poliţist şi un medic de familie. „Imediat după ce intră în posesia unor apartamente, proprietarii acestora mor sau dispar în scurt timp. Cei doi indivizi au deposedat două persoane de un apartament aflat în blocul de pe bulevardul  Ştefan cel Mare, 6. Vorbind cu locuitorii blocului, am aflat că acolo a trăit şi Marica Bălan şi că aceasta s-ar fi aflat într-o pădure, izolată de lume. Noi am fost curioşi să o găsim”, spune jurnalistul. De aici porneşte istoria care a stat la baza realizării episodului 0 al filmului documentar „La Hanul Morţii”.

A fost ameninţată cu moartea şi se temea să vorbească

Filmul „La Hanul Morţii”, semnat de Pavel Păduraru şi Alexandru Tarlev, a fost realizat cu un an înainte ca Marica Balan să plece dintre noi. Actriţa mărturisea în premieră cine a fost persoana care a ţinut-o închisă într-un ospiciu, apoi într-o casă din satul Coşerniţa şi cum, într-un final, a ajuns să-şi trăiască ultimii ani din viaţă în Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din Chişinău. Documentarul reprezintă oglindirea unei vieţi tragice şi a fărădelegilor comise de infractorii imobiliari.

Deşi chinuită de tristele întâmplări din viaţa sa, spectatorii vor vedea în film o femeie puternică în care încă trăia actriţa impunătoare de altă dată. În anul 2011 a fost lansat un alt documentar despre viaţa Maricăi Bălan. La premiera filmului de atunci, realizat de Mircea Surdu, toţi jurnaliştii întrebau actriţa cine a dus-o la azilul de bătrâni. Marica răspundea vag că e vorba de o nepoată, fără a da multe detalii. „Iniţial, a crezut că o căutăm în calitatea ei de actriţă. Când i-am spus că ştim faptul că apartamentul i-a fost luat, a crezut că suntem trimişi tocmai de acea femeie, care i-a luat casa în mod ilegal. Era speriată. Am aflat ulterior că acea femeie (n.n. Parascovia Antohiev) a ameninţat-o cu moartea dacă va pomeni ceva despre apartament”, spune Pavel Păduraru. „Am avut discuţii interminabile până să o convingem că nu suntem trimişi de persoana care i-a luat apartamentul şi a ameninţat-o cu moartea. Nu credea că sunt jurnalist. A căpătat încredere doar după ce a vorbit cu câţiva oameni care i-au confirmat profesia mea”, îşi aminteşte Pavel.

O poveste cutremurătoare

Marica Balan recunoaşte în faţa camerei de luat vederi că cea care a minţit-o, i-a luat apartamentul şi a închis-o într-un ospiciu „este o mare arivistă talentată care a hotărât să se facă milionară”. Filmul îmbină imaginile cu actriţa aflată în azilul de bătrâni cu cele din epoca de glorie a artistei. „Era fantastică; orice om o cunoştea, se îndrăgostea de ea, iubea oamenii. Doamna care i-a luat apartamentul spunea că Marica era o fire conflictuală. De fapt, era un suflet atât de deschis. Când mergeam la ea, obişnuia să ne cânte. Spunea că aşa simte că revine pe scenă, măcar imaginar”, povesteşte Pavel Păduraru. Documentarul şochează prin simpla poveste pe care o prezintă. Gândul că un om mieros, cu intenţii aparent bune te poate lăsa într-o clipă pe drumuri, prin scheme şi escrocherii, este de speriat. De altfel, dincolo de povestea emoţionantă, filmul reprezintă o investigaţie jurnalistică detaliată, cu multiple surse, declaraţii şi imagini cu toţi cei implicaţi în această istorie.

O ţară unde escrocii imobiliari sunt protejaţi

Pavel Păduraru spune că ceea ce l-a determinat să sape mai adânc în povestea Maricăi Balan este faptul că în Republica Moldova escrocii deposedează oamenii de apartamente şi rămân fericiţi în libertate să se bucure de proprietatea furată. „M-a îngrijorat această situaţie. Într-o ţară pretins democrată, escrocii imobiliari sunt protejaţi. Am adunat în echipa noastră jurnalişti de la diferite mass-media, chiar şi jurnalişti procomunişti. Pe toţi ne-a unit ideea că escrocheriile imobiliare, care sunt un pericol social de proporţii, au fost protejate de toate guvernările. Eu am văzut că oamenii pur şi simplu mor, iar alte persoane bat din palme, rămân cu apartamente şi nimeni nu-i pedepseşte. Asta m-a făcut să mă opresc asupra poveştii”, afirmă autorul documentarului.

Pavel îşi mai aminteşte cum Marica Balan spunea că s-ar bucura dacă premiera documentarului ar avea loc la cinematograful Odeon, acolo unde a fost lansat şi filmul precedent despre viaţa sa, realizat de Mircea Surdu. Acest lucru se va întâmpla. Episdoul 0 al filmului „La Hanul Morţii” care aduce în prim-plan drama actriţei Marica Balan, va fi prezentat în premieră, mâine, 13 mai, la cinematograful Odeon în cadrul Festivalului de Film Documentar „Cronograf”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile