Coronavirus. Dodon a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Autorităţile se pregătesc de patru scenarii. Cei care vin din zonele afectate vor intra în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon a convocat miercuri, 11 martie, şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, în contextul răspândirii coronavirsului. Igor Dodon a anunţat că au fost luate zece decizii, printre care crearea unui centru unic de comandă, format din toţi şefii instituţiilor statului şi care va fi condus de către şeful statului sau de către prim-ministru. Centrul de comandă se va întruni zilnic pentru a monitoriza situaţia respetivă.

De asemenea, autorităţile au elaborat patru scenarii de evoluţiei a crizei.

Primul scenariu este cel de la etapă actuală, unde au fost înregistrate trei cazuri de infectare cu coronavirus. Al doilea scenariu presupune majorarea numărului de cazuri confirmate până la 400. Scenariul numărul trei vizează posibila situaţie când se va ajunge până la 1.000 de cazuri confirmate de coronavirus. Scenariul patru este elaborat pentru situaţia în care numărul de persoane infectate va fi peste 1.000.

„Pentru fiecare scenariu au fost elaborate protocale foarte clare cum reacţionează instituţiile. Vreau să menţionez că pentru scenariul doi, până la 400 de cazuri, la această etapă, sunt pregătite instituţiile medicale, sunt pregătite locurile în spitale, avem suficient echipament medical şi medici care pot asigura monitorizarea şi gestionarea crizei”, a declarat Igor Dodon.

Preşedintele a anunţat că pentru scenariul trei vor fi pregătite locuri în spitalele care se află în subordinea MAI şi a Ministerului Apărării.

O altă decizie luată ţine de întărirea controlului la frontierele de stat. Persoanele care vin din zonele cu risc sporit de infectare cu coronavirus şi traverseaza frontiera de stat vor intra imediat în carantină pentru a evita riscul răspândirii virusului. Dodon a remarcat că fluxul de persoane care traversează frontiera de stat a scăzut semnificativ în ultimele zile, cu aproximativ 10 mii de intrări mai puţine.

O altă decizie luată ţine de verificarea tuturor instituţiilor publice în privinţa asigurării măsurilor de igienă şi profilaxie, aplicarea amenzilor sau a mustrărilor în caz de nerespectare a recomandărilor.

Autorităţile examinează posibilitatea ca pensia cetăţenilor să fie adusă la domiciliu, pentru a evita eventuala aglomeraţie care se poate forma în oficiile poştale.

O altă decizie ţine de monitorizarea preţurilor la produsele alimentare. Igor Dodon susţine că unii agenţi ar putea profita de creşterea cererii şi să majoreze nejustificat preţurile la unele produse.

În contextul apariţiei unor fotografii unde se arăta că moldovenii se îmbulzesc prin magazine pentru a-şi face rezerve de produse alimentare, Igor Dodon a precizat că nu există riscuri de asigurare a cetăţenilor cu produse alimentare.

„Nu vă panicaţi şi nu luaţi cu asalt magazinele. Nu există astfel de riscuri”, a spus Dodon.

Amintim că, la data de 11 martie, în Republica Moldova există 22 de cazuri suspecte de coronavirus.

Ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a anunţat în seara de marţi, 10 martie, că în Republica Moldova au fost confirmate alte două cazuri noi de coronavirus. Este vorba despre un bărbat, din sudul ţării, şi o femeie din Chişinău, ambii în vârstă de 60 de ani. Ambele persoane au şi alte boli crononice. Starea lor de sănătate este de o gravitate medie.

Sâmbătă, 7 martie, a fost confirmat primul caz de infectare prin Coronavirus de tip nou în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie de 48 de ani, revenită din Italia. Pacienta a fost internată la Spitalul Clinic Republican, unde primeşte tratamentul corespunzător. Aceasta suferă de mai multe boli cronice: diabet zaharat, supraponderare de gradul 2 şi hipertensiune.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi