Blocul Împreună din Rep. Moldova a ales candidatul la alegerile prezidențiale: Un uniost convins

0
Publicat:

Octavian Țîcu, care a mai candidat la alegerile prezidențiale din anul 2020, este candidatul Blocului Împreună la alegerile prezidențiale din toamna acestui din Rep. Moldova. Acesta a fost ales în cadrul unor alegeri interne, anunță reprezentanții blocului format din patru formațiuni proeuropene.

Octavian Țîcu este candidatul Blocului Împreună la alegerile prezidențiale. FOTO: Facebook

,,În cadrul unui proces inedit, democratic și unic în felul său prin alegeri interne, secrete și liber exprimate, cele patru partide din cadrul Blocului Împreună: Platforma Da, Partidul Schimbării, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Liga Orașelor și Comunelor a adoptat decizia de-al înainta pentru funcția de președinte al Republicii Moldova pe domnul Octavian Țîcu”, a afirmat Alexandru Bujorean, președintele Liga Orașelor și Comunelor.

Contracandidații lui Octavian Țîcu au fost liderul CUB, Igor Munteanu și președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, cei trei prezentând pe rând viziunea și platforma în campania electorală privind alegerea președintelui Republicii Moldova. 

După anunțarea rezultatelor alegerilor interne, Octavian Țîcu a confundat Blocul Împreună cu Blocul Acum pe listele căruia a fost anterior deputat în Parlamentul moldovean, dar pe care l-a părăsit.

,,Pentru mine, în primul rând, este o moare onoare și o mare responsabilitate în acest prim exercițiu de democrație veritabilă, să devin candidatul Blocului Împreună pentru alegerile prezidențiale 2024. Mă bucur că-n aceste polemici pe care le-am avut din momentul constituirii Blocului Electoral Acum...Blocului Electoral Împreună am reușit... rămân cu sechelele de altădată pentru că am mai trecut prin asemenea exercițiu pe care-l cunoaștem cu toții”, a spus, zâmbind Octavian Țîcu. 

Testarea capacităților blocului 

Acesta a mai menționat că Blocul Împreună, prin participarea la alegerile prezidențiale, își va testa capacitățile, pregătindu-se pentru scrutinul parlamentar de anul viitor, acesta fiind ,,cel mai important exercițiu politic pentru viitorul  Republicii Moldova”. 

,,Eu care sunt și rămân un unionist convins, am ajuns să reprezint patru partide politice în care sunt deopotrivă unioniști și proeuropeni și care ne asumăm plenar această agendă proeuropeană, oferind cetățenilor Republicii Moldova perspectiva unui vot sigur și încrezător reprezentat de patru partide politice și o platformă unionistă pe care o reprezint. De mâine începe o altă perioadă în viața noastră politică, o perioadă în care sper foarte mult să reușim, să ne consolidăm pentru tot ceea ce înseamnă campania prezidențială și pentru a ne testa capacitățile în vederea pregătirii pentru alegerile parlamentare care vor fi cu siguranță cel mai important exercițiu politic pentru viitorul Republicii Moldova- în a fi sau a nu fi în familia europeană”, a mai declarat acesta. 

A doua tentativă 

În vârstă de 51 de ani, Octavian Țîcu, un istoric și fost boxer profesionist, a participat și la alegerile prezidențiale din anul 2020 din țara vecinî, atunci reprezentând Partidul Unității Naționale (PUN) și acumulând 2 % dintre voturi. 

Până acum, cel puțin 15 persoane au anunțat că se vor înscrie în cursa pentru funcția de șef de stat,  printre ele numărându-se actualul președinte Maia Sandu, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, fostul președinte al Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, fostul prim-ministru Ion Chicu, ex-premierul Vlad Filat, condamnat pentru acte de corupție și ex- procurorul general Alexandr Stoianoglo, care figurează în dosare penale și este susținut de PSRM, dar și fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah. În aceeași listă mai figurează fostul ministru al Afacerilor Externe Tudor Ulianovschi, juristul Teodor Cârnaț, jurnalista Natalia Morari, ex-procurorul anticorupție Victoria Furtună, fostul ministru al Apărării Valeriu Pleșca din partea PSDE și transfugul Vasile Bolea din partea Blocului Victorie. 

Iar unii experți consultați de ,,Adevărul” au afirmat că Kremlinul are mai mulți candidați la alegerile prezidențiale din acest an, aceștia urmând să reducă din numărul de voturi ale Maiei Sandu, dar și să compromită prin propagandă referendumul pe tema aderării la UE care va avea loc în aceeași zi cu scrutinul.   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!