Blocul 4 al Spitalului de Urgenţă va fi deschis la finele acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blocul 4 al Spitalului de Urgentă din Chişinău, care este în reconstrucţie de 20 de ani, va fi dat în exploatare în al treilea trimestru al anului 2014.

În blocul reconstruit vor fi deschise secţii noi, precum şi o anexă, unde va fi reamplasată Secţia anestezie şi terapie intensivă, relevă IPN.

Directorul Spitalului de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu, a precizat că anul trecut a primit 31 de milioane de lei din suma de 63,5 milioane preconizată pentru reconstrucţia blocului. Până acum au fost finalizate lucrările de conectare la sistemul de încălzire, aprovizionare cu apă şi canalizare şi se lucrează la tencuială şi la instalarea gresiei. Fiecare salon de spital va avea sistem de climatizare individual şi bloc sanitar. Utilajul medical de ultima generaţie va fi procurat în noiembrie 2014, cu susţinerea financiară din partea Agenţiei Naţionale de cooperare internaţională a Japoniei (JIKA).

Şeful de şantier, Ghenadie Cotorobai, a menţionat că, înainte de a începe lucrările de reconstrucţie, 50% din clădire era în stare de degradare, iar inginerii au trebuit să facă mai multe reproiectări. Dacă iniţial blocul avea prevăzut ascensor doar până la etajul  9, prin reproiectare acesta va urca până pe acoperiş, de unde vor fi coborâţi pacienţii aduşi cu elicopterele sanitare. Un alt ascensor va fi utilizat pentru transportarea utilajelor medicale sterile. Acoperişul blocului curativ, unde vor ateriza elicopterele sanitare, va fi prevăzut cu sistem de încălzire pe perioada iernii.

Lucrările la blocul 4 au început în anul 1990, iar în 1995 au fost întrerupte. În 2006 acestea au fost reluate şi în 2008 din nou au fost stopate, până în decembrie 2012.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model