BAC: Care este rata de promovare pe licee şi colegii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii liceelor au obţinut cele bune rezultate la sesiunea de bacalaureat din acest an. Rata de promovare a examenului în aceste instituţii de învăţământ este depuţin peste 70 la sută.

Liceenii sunt urmaţi de tinerii care şi-au făcut studiile în colegii şi universităţi, cu o rată de promovare de aproape 50 de procente, transmite publika.md

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, elevii Liceului Academiei de Ştiinţe din Moldova au obţinut cele mai bune rezultate la examenul de bac. Toţi cei 62 de candidaţi au promovat testele, iar media notelor obţinute este 8,39.

Şi absolvenţii Liceului ''Promoteu'' au înregistrat succese remarcabile. Ei au însumat o medie generală de 8,06.

Pe de altă parte, cele mai mici note s-au dat tinerilor de la Liceul Teoretic "Mihai Viteazul" din satul Chircăieşti, raionul Căuşeni, şi Liceul "Ion Creangă" din oraşul Căuşeni. Doar câte unul dintre cei 11 şi, respectiv, 10 candidaţi, a susţinut bacalaureatul cu media cinci.

Datele mai arată că 37 de elevi din nouă licee din ţară nu au primit diplome de bacalaureat, pentru că au luat note mai mici de cinci. Jumătate din liceele unde rata de promovare este zero se află în Găgăuzia.

Absolvenţii colegiilor pedagogice din Comrat şi Soroca au obţinut cele mai mari note la bac printre instituţiile de învăţământ de acest tip. Candidaţii au promovat examenele cu media 6,83 şi, respectiv, 6,19.

Codaşi sunt elevii de la Colegiului de Ecologie din Capitală. Doar 37 dintre cei 323 de tineri au susţinut examenele, cu o medie de 5,68.

Iar la Colegiul Internaţional de Business şi Administrare din Bălţi, niciun elev nu a susţinut bacalaureatul.

La sesiunea din acest an au fost admişi aproape 26.000 de candidaţi din 417 licee, 46 de colegii şi nouă universităţi.

Rata de promovare a examenului de bac este de 64,48%.