Alexandr Stoianoglo, perdantul prezidențialelor moldovene, a ieșit la rampă: Nu e o înfrângere finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandr Stoianoglo, perdantul din turul doi al scrutinului prezidențial, a venit cu prima declarație publică după înfrângerea în alegeri, mulțumind cetățenilor moldoveni care l-au votat și accentuând că ,,nu e o înfrângere finală, e doar o bătălie pierdută”, iar lupta ,,pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă abia începe”, dar fără a preciza din ce postură va duce această luptă.

Alexandr Stoianoglo și-a recunoscut înfrângerea în prezidențiale. FOTO: Facebook

Alexandr Stoianoglo a transmis mesajul prin intermediul unei înregistrări video în care a vorbit atât în limba română, cât și în limba rusă.

,,Rezultatele arată că am pierdut, chiar dacă, aici, în Moldova, am câștigat. Majoritatea mi-ați dat votul de încredere. Și vă mulțumesc enorm de mult, fiecăruia dintre dumneavoastră. Este o victorie morală care, din toate colțurile țării ne-a arătat clar: Moldova vrea altceva – și vrea acum. Vrea dreptate, unitate, vrea respect pentru oameni”, a afirmat fostul candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Acesta a venit cu acuzații la adresa guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), reprezentanții PAS refuzând să le comenteze.

,,Această campanie a expus în mod clar limitele, afilierea politică și capturarea structurilor - cheie ale statului, inclusiv a presei și a societății civile. Ceea s-a petrecut nu lasă loc de îndoială: acestea nu doar că și-au abandonat menirea de a proteja interesul public și drepturile omului. Și-au demonstrat disponibilitatea de a manipula, isteriza și a exercita presiuni în interesele unui regim dornic să se mențină la putere cu orice preț. Este umilitor să vezi cum cei care cerșesc voturi folosesc în schimb falsuri, isteria și propaganda pentru a ascunde adevărul și a dezorienta societatea printr-o stare artificială de confuzie, tensiune și îndoială.Ne-am convins cât de slab și forțat e triumful guvernării – care nu știe nici să piardă, nici să câștige frumos, cu demnitate. Pentru că, atunci când îți construiești triumful pe noroi, frică, ură și cenzură, înfrângerea e inevitabilă. E doar o chestiune de timp. Manipularea, limbajul urii și dezbinarea nu pot fi temelii pe termen lung”, a mai declarat acesta.

La final a accentuat că: ,,Nu e o înfrângere finală, e doar o bătălie pierdută, Vă mulțumesc din inimă pentru fiecare vot, fiecare privire de încredere și fiecare gest de solidaritate. Mulțumesc profund echipei mele de campanie și colegilor din Partidul Socialiștilor pentru sprijinul și încrederea investite în promovarea electorală a candidaturii mele.Dar nu ne oprim aici. Să recunoaștem, avem nevoie de o consolidare mai largă a societății pentru a construi o Moldovă modernă și justă. E momentul să accelerăm, cu demnitate, chiar și atunci când alții câștigă cu orice preț. Lupta noastră pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă abia începe. Mergem înainte, cu fruntea sus, cu aceeași dorință și cu voi alături. E doar începutul unui nou drum”.

Socialiștii contestă rezultatul

Cu o zi mai devreme, Igor Dodon, liderul PSRM, formațiunea prorusă care l-a susținut pe Alexandr Stoianoglo în cursa prezidențială, a anunțat că rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va fi contestat la Curtea Constituțională (CC) și la Comisia Electorală Centrală (CEC), susținând că „Maia Sandu a obținut o victorie doar în cifre și numai cu suport din afara țării”.

Opinia expertului

Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate al Comunității WatchDog.md, susține că refuzul Partidului Socialiștilor de a recunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale, susținând că Maia Sandu este un președinte nelegitim, confirmă că formațiunea are agenda Kremlinului în Republica Moldova. 

,,În loc să respecte voința cetățenilor, PSRM preferă să o discrediteze, punând la îndoială voturile a peste 900.000 de moldoveni care au ales-o pe Maia Sandu, o majoritate de peste 55%. Aproape 270.000 de voturi provin din diaspora – aproximativ 16% din totalul voturilor – un segment legitim și vital pentru Moldova, nu un 'element străin' cum îl numește PSRM. Să respingi diaspora înseamnă să negi o parte esențială a poporului și să ignori oamenii care susțin economic țara și au dreptul deplin de a-și exprima votul”, a spus expertul moldovean. 

Andrei Curăraru a mai precizat că, atât timp cât moldovenii și-au dat votul pentru Maia Sandu și votul lor „nu este de negociat”, PSRM,  dar și liderul Igor Dodon, care susține că președintele Republicii Moldova a devenit o ,,rață șchioapă”, trebuie să înceteze atacurile nefondate.

,,Dacă PSRM și Dodon au dovezi reale de nereguli, locul lor este în instanță. Alexandr Stoianoglo, candidatul lor, este jurist și cunoaște bine procedurile legale. Dar ei aleg să dezinformeze publicul, ceea ce ridică întrebări serioase despre intențiile lor reale. Observăm cum se conturează un scenariu periculos de destabilizare bazat pe premise false, un scenariu cu indicii clare de influențe ale Kremlinului. Refuzul lor de a accepta rezultatul alegerilor și insistența asupra unui președinte al poporului fabricat indică o agendă străină intereselor Moldovei”, a conchis expertul de la Chișinău. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică