Acord de apărare între Franța și Republica Moldova: Macron și Sandu cer retragerea trupelor rusești staționate ilegal în Transnistria

0
Publicat:

Franţa și-a reiterat joi sprijinul „de neclintit” pentru „independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială” a Republicii Moldova, a cărei preşedintă, Maia Sandu, a fost primită la Palatul Elysee pentru a încheia un acord de apărare între cele două state.

Paris. Conferință de presă comună Maia Sandu și Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

La o săptămână după apelul separatiştilor proruși din Transnistria pentru „protecţia” Kremlinului, care menţine 1.500 de militari de ocupație în această regiune ce se învecinează cu Ucraina, Emmanuel Macron şi omoloaga sa Maia Sandu au cerut Rusiei, într-un comunicat comun, „să îşi retragă forţele staţionate ilegal pe teritoriul moldovean”.

Franța s-a declarat gata „să contribuie, când va veni momentul, la o reglementare durabilă şi paşnică a acestui conflict” rămas îngheţat după un scurt război în primăvara-vara anului 1992.

Războiul declanşat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei a reaprins tensiunile în această fâşie de pământ de puţin peste 4.000 de kilometri pătraţi, la fel ca în Republica Moldova, „confruntată cu o intensificare a atacurilor hibride” din partea Kremlinului, se arată în comunicatul comun.

Conducerea proeuropeană de la Chișinău este îngrijorată mai ales de un val de dezinformare odată cu apropierea scrutinului prezidenţial şi a referendumului asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prevăzute pentru toamna acestui an.

„Regimul de la Moscova încearcă să controleze ţara mea prin şantaj energetic, organizând manifestaţii, comiţând atacuri cibernetice şi chiar punând la cale o lovitură de stat”, a declarat Maia Sandu în timpul conferinţei de presă susținute alături de Macron.

În faţa acestor „tentative de ingerinţă care vizează în mod foarte clar să scindeze societatea (Republicii Moldova, n. red.), Franţa şi Uniunea Europeană sunt de partea voastră”, a dat asigurări preşedintele francez.

„Poporul moldovean poate fi mândru de lupta sa paşnică pentru libertate” care „reprezintă o provocare pentru Rusia lui Vladimir Putin”, a subliniat Emmanuel Macron.

Acordul semnat ulterior de miniştrii Apărării ai celor două state prevede în special „deschiderea în următoarele luni a unei misiuni permanente de apărare la Chişinău”, a precizat liderul de la Elysee, adăugând că „aceasta este doar o primă etapă”.

În domeniul economic, cele două state au parafat „o foaie de parcurs bilaterală ce identifică proiecte de viitor de dezvoltat împreună”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Orașul unde casele se vând cu doar un euro. Locul acesta a devenit paradisul străinilor VIDEO
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%