UPDATE Atac armat asupra Academiei Militare din Kabul, revendicat de Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Militară din Kabul a fost atacată, luni, cu tiruri de rachetă şi focuri de mitralieră şi grenade. Atacul, soldat cu cel puţin cinci morţi în rândul soldaţilor afgani,  a fost revendicat de Statul Islamic Este cel de-al treilea eveniment de acest gen la Kabul în zece zile după atacul ce a vizat hotelul Intercontinental, pe 20 ianuarie, şi explozia unei ambulanţe-capcană, în centrul oraşului, sâmbătă.

 Numărul soldaţilor ucişi în atac s-a ridicat la 11 iar 15 sunt răniţi, iar purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Afganistan, Dawlat Waziri, a declarat că mai întâi unul dintre atacatorii sinucigaşi a încercat să atace unitatea responsabilă cu securitatea academiei militare iar apoi a urmat o luptă între atacatori şi trupele militare.

Cel puţin cinci atacatori au fost implicaţi: doi au fost omorâţi de trupele militare în timpul luptei, doi şi-au detonat vestele iar unul a fost arestat de forţele militare.

Toate căile de acces către academia militară au fost blocate de poliţie, doar ambulanţele având voie să treacă.

După ce s-au terminat confruntările, forţele de securitate au recăpătat controlul asupra zonei. De asemenea, au fost confiscate o vestă, o mitralieră AK-47 şi amuniţie, a adăugat Waziri

Militanţii înarmaţi au lansat asaltul la intrarea în academie în jurul orei 5:00 ora locală, informează o sursă din interiorul Academiei.

Academia Marshall Fahim, situată în nord-vestul Kabulului, este o şcoală militară de elită care pregăteşte, pentru armata afgană, de la cadeţi până la ofiţeri de stat major. 

Academia militară a mai fost ţinta unui atac sinucigaş în octombrie anul trecut, când 15 cursanţi au fost ucişi.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”