Un tânăr lunetist israelian a murit la o săptămână după ce a fost rănit la graniţa cu Fâşia Gaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Un trăgător de elită israelian, Barel Hadaria Shmueli, în vârstă de 21 de ani, a murit din cauza unor răni pe care le-a suferit în urmă cu nouă zile, în tiruri provenind din Fâşia Gaza, în timpul unor ciocniri între manifestanţi palestinieni şi forţe israeliane, a anunţat luni poliţia, relatează AFP.

Barel Hadaria Shmueli era un trăgător de elită din cadrul poliţiei de frontieră şi a fost rănit la 21 august în apropiere de bariera de securitate care desparte teritoriul israelian de Fâşia Gaza, păzită aprig de către armata israeliană.

Ciocniri au izbucnit atunci între locuitori ai enclavei palestiniene, veniţi să manifesteze la bariera de securitate cu ocazia marcării a 52 de ani de la incendierea Moscheii Al-Aqsa, la Ierusalim, şi forţe israeliene postate de cealaltă parte a barierei.

Barel Hadaria Shmueli se afla într-o stare critică după ce a fost atins de tiruri în timpul unor confruntări, a anunţat poliţia israeliană.

”După o săptămână în care s-a bătut pentru a rămâne în viaţă, ajutat de echipa Spitalului Soroka (la Beersheva, în sudul Israelului), el a fost declarat mort”, a anunţat luni într-un comunicat poliţia.

”Barel era un luptător pe viaţă şi pe moarte. El s-a luptat pentru viaţa sa până în ultimul moment, iar tot Israelul s-a rugat pentru el”, a salutat într-un comunicat premierul israelian Naftali Bennett.

Aproximativ 40 de palestinieni au fost răniţi la 21 august în tiruri israeliene, dintre care doi au muit din cauza rănilor, potrivit autorităţilor locale din cadrul Hamas, o mişcare islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza.

Alte manifestaţii, pătate de ciocniri cu forţe de ordine israeliene au avut loc ulterior, în apropierea barierei de securitate de la frontieră, soldate cu răniţi.

Timp de peste un an de zile, începând din martie 2018, adunări săptămânale au avut loc în Fâşia Gaza, cerând sfârşitul blocadei şi ”dreptul la întoarcerea” palestinienilor împinşi la exil la înfiinţarea statului Israel, în 1948.

Aproximativ 350 de palestinieni au fost ucişi în tiruri de către militari israelieni.

Opt israelieni au fost ucişi în aceste confruntări.

În mai 2021, Israelul şi Hamasul, inamici juraţi, au purtat un război de 11 zile.

În urma unui armisitiţiu obţinut în urma mai multor medieri, schimburi de tiruri şi violenţe sporadice continuă.

Israelul a efectuat duminică raiduri aeriene în Fâaşia Gaza, în urma lansării din această enclavă a unor baloane incendiare către teritoriul israelian.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort